WASP Studios lansează expoziția Visible X invisible în București miercuri, 19 iunie 2019

WASP Studios lansează expoziția Visible X invisible în București miercuri, 19 iunie 2019

Vernisajul este precedat de colocviul „Narațiuni nonlineare în literatură, muzică și artele vizuale”, susținut de scriitoarea Simona Popescu, compozitorul Dan Dediu și artistul vizual Iosif Király

WASP Studios, în parteneriat cu Universitatea București și Universitatea Națională de Arte București, invită publicul miercuri, 19 iunie 2019, la vernisajul expoziției de grup Visible X invisible și colocviul „Narațiuni nonlineare în literatură, muzică și artele vizuale”, începând cu ora 18:00, la WASP Working Art Space and Production.

Din ce în ce mai prezentă în realitate, nonlinearitatea face parte din cotidian, din viața noastră. Zilnic primim informație prin tot mai multe canale, iar datele sunt recompuse și actualizate în permanență în creierul nostru. La fel și comunicarea între noi se produce din ce în ce mai mediat și multistratificat.

Artiștii, în special cei care activează în zona de experiment a literaturii, filmului, muzicii și artelor vizuale sunt interesați de acest fenomen ce tinde să devină un nou limbaj, pe care încearcă să îl folosească în creațiile lor.

Atât expoziția, cât și colocviul reflectă acest interes, nonlinearitatea fiind tema centrală a celor două evenimente.

Expoziția Visible X invisible prezintă proiectele rezultate în urma întâlnirilor-atelier organizate în perioada 24 – 31 mai 2019 între coordonatorii sesiunilor de lucru, artistul Iosif Király și scriitoarea Simona Popescu, și studenți și masteranzi ai UNARTE (Secția de fotografie și imagine dinamică) și Universității București (Facultatea de Litere). Întâlnirile au avut loc la WASP Working Art Space and Production și în spații publice din capitală, cu scopul de a-i sprijini pe tineri în dezvoltarea propriilor creații bazate pe experimentarea unor noi abordări și metode de cercetare artistică. Proiectele sunt menite să contribuie la o deschidere a artelor vizuale spre domenii conexe, precum cel literar.

Colocviul „Narațiuni nonlineare în literatură, muzică și artele vizuale” îi reunește pe compozitorul Dan Dediu, profesor al Universității Naționale de Muzică București, artistul Iosif Király, profesor al Universității Naționale de Arte București și scriitoarea Simona Popescu, profesor al Facultății de Litere din cadrul Universității București pentru o dezbatere ce vizează artele vizuale contemporane, muzica și literatura. Discuția va include studii de caz privind integrarea interdisciplinarității si a caracterului nonlinear transmedia în programele de educație, cercetare, producție și formare a tinerilor. Colocviul va fi moderat de Andreea Căpitănescu, doctorandă UNARTE București, manager cultural și curator al WASP Working Art Space and Production.

Proiectul Visible X invisible își propune să contribuie la susținerea dialogului și a practicilor în arta contemporană, printr-o serie de activități ce au drept scop dezvoltarea unor proiecte noi în domeniul artelor vizuale.

Desfășurat în mai multe etape, Visible X invisible presupune implicarea tinerilor artiști vizuali, activi în domeniul video-art, new-media, fotografie, performance, precum și a tinerilor scriitori și poeți. Seria de evenimente se va finaliza in septembrie 2019, prin lansarea unui catalog care va cuprinde documentarea proiectelor artistice dezvoltate.

Program colocviu și vernisaj expoziție, 19 iunie 2019

WASP Working Art Space and Production, Str. Ion Minulescu, nr. 67-93, sector 3

18:00 – 19:30 – Colocviu „Narațiuni nonlineare în literatură, muzică și artele vizuale”, susținut de scriitoarea Simona Popescu, compozitorul Dan Dediu și artistul Iosif Király

19:30 – 21:30 – Vernisaj Visible X invisible, cu participarea studenților UNARTE si ai Facultății de Litere a Universității București

Coordonator expoziție: Iosif Király

***

VISIBLE X INVISIBLE

Producător: WASP Studios

Co-producător: Asociația 4Culture

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Universitatea Națională de Arte București, Universitatea București

Parteneri media: Radio România Cultural, Modernism, Revista Arta, Zeppelin, Feeder

www.waspmagazine.com

Leave a reply (we review all comments)