Cele mai proeminente tematici muzicale din ultimul secol

Last updated on April 18th, 2019 at 06:22 pm

Reading time: 9 minutes

Cover photo by Anonymous (Author), CC0 Creative Commons (License)

Muzica este unul dintre cele mai importante elemente din viața oricărui om – fie că vorbim despre cântăreți, manageri muzicali sau oameni de rând, șansele sunt ca fiecare persoană să aibă cel puțin o melodie, un artist sau un stil preferat.

Deși acest mediu artistic dispune de libertatea de a exprima orice și oricum, putem observa tematici repetitive în aproape toate stilurile muzicale din ultimii 100 de ani. Fie că vorbim de muzica despre viața din Las Vegas, cum ar fi Poker Face de Lady Gaga, despre dragoste, precum Always de Bon Jovi sau despre tristețe, ca Don’t worry ’bout me de Billie Holiday, similitudinile subiectelor abordate sunt evidente.

Prin urmare, vom analiza care sunt cele mai comune tematici în muzică din ultimii 100 de ani și care sunt poveștile din spatele lor.

Revoluția secolului al XX-lea

Cu toții știm că evoluția umană a trecut printr-o expansiune nemaipomenită în ultimul secol. În primul rând, transmiterea melodiilor la radio a revoluționat atât expunerea artiștilor din multiple colțuri ale țării sau ale lumii, cât și paleta disponibilă pentru ascultători.

Mai mult, odată cu invenția dispozitivelor portabile, fanii au putut să își consolideze stilul personal și să se diferențieze de alte persoane. Ulterior, apariția videoclipurilor muzicale și a transmiterii concertelor la televizor a oferit suport vizual unui mediu, până atunci, pur auditiv.

Noi influențe ale veacului

Muzica secolului al XX-lea a fost privilegiată de un nou val de libertate de exprimare – noi stiluri muzicale și experimentări la nivel global au provocat și demontat status-quo-ul prestabilit până atunci. Invențiile instrumentelor electronice și a sintetizatoarelor (în jurul anului 1950), au revoluționat muzica pop și au accelerat dezvoltarea noilor forme de exprimare prin muzică.

Stiluri exotice, futuriste, latino și vestice au început să se combine pentru a compila și a crea stiluri complet inovative. Mai mult, ca urmare a dezvoltărilor în mediul transporturilor și al tehnologiei, concertele și evenimentele live au devenit mai dese, mai mari și mai accesibile pentru public la un nivel internațional, ajungând la nivelul festivalelor de astăzi.

music studio sound audio equipment recording

Photo by Anonymous (Author), CC0 Creative Commons (License)

Tematicile muzicale prezente în această perioadă

Deloc surprinzător, de atunci și până acum o temă a guvernat asupra tuturor celorlalte în mod constant – dragostea. Fie că vorbim despre relații de dragoste, dragoste neîmpărtășită sau dragoste greu de găsit, ea a fost mereu punctul focal pentru majoritatea cântecelor contemporane.

Deosebirea majoră dintre versurile secolului 20 și cele recente este că subiectul iubirii și-a schimbat direcția și intenția. Dacă în anii ’40, spre exemplu, atenția era pe tandrețe și curtarea femeii, în ziua de azi este mai mult despre independența acesteia și iubirea de sine.

A doua cea mai populară tematică este cea a tristeții, un fapt care are sens – muzica este o metodă de eliberare emoțională, iar suferința este unul dintre cele mai comune sentimente simțite de rasa umană.

Deși de multe ori cele două tematici – iubirea și tristețea erau interconectate, la fel ca și acum, subiecte precum distanța și lipsa accesului la persoană dragă erau mai comune decât în prezent.

Specificitatea perioadei – nevoia de schimbare

O altă caracteristică a acestui secol erau referințele către revoluție și schimbare. Datorită evenimentelor și modificarilor majore petrecute în centenarul anterior, artiștii se foloseau de talentul lor pentru a încuraja oamenii sau pentru a le oferi consolare în situații tragice.

În anul 1979, melodia Rapper’s Delight de The Sugarhill Gang a devenit populară la nivel național. Astfel, se consideră că începând cu decada a 8-a, muzica rap și hip-hop a crescut în popularitate, mai întâi în Statele Unite, iar ulterior la nivel global.

Datorită acestui fapt, tematici din ce în ce mai diverse dar în același timp specifice numeroaselor comunităti americane au început să devină comune pentru publicul larg. Ulterior, în 1990, se observă o creștere, atât în hip-hop, cât și în muzică pop, a referințelor către alte aspecte ce încep să influenteze vietile tinerilor si nu numai.

Printre cei mai cunoscuți artiști ale acestei perioade se numără: Billie Holiday, The Beatles, David Bowie, Madonna, Elton John, Led Zeppelin, Pink Floyd, The Doors, Metallica, Louis Armstrong, The Eagles, The Police, Tupac Shakur și Jimi Hendrix.

 

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2004 - 2019 feeder.ro

CONTACT US

Send us an email and we'll get back to you, asap. Thank you! ⭐️

Sending

Log in with your credentials

or    

Forgot your details?

Create Account