Tipurile de personalitate şi comunicarea eficientă

Cum comunici eficient, în viaţa personală sau profesională, cu fiecare dintre tipurile de personalitate existente? Iată obiectivul cursului Tipurile de personalitate și comunicarea eficientă ce va începe din 2 aprilie, ora 19.00, la Fundația Calea Victoriei.

Simţi că depui un efort foarte mare pentru a te face înţeles de ceilalţi? Îţi este greu să primeşti feedbackul negativ al unor anumite persoane, dar dacă vine din partea altora nu simţi că este la fel de dificil? Te întrebi uneori dacă e ceva în neregulă cu tine sau cu cei cu care intri în relaţie? Dacă manifeşti interes faţă de multitudinea de răspunsuri posibile la aceste întrebări, atunci acest workshop este potrivit pentru tine.

„Eu cine sunt?” iată întrebarea la care căutăm răspuns sau ne răspundem de când ne trezim dimineaţa şi de cele mai multe ori chiar şi noaptea în vise. Cursul acesta te ajută să afli ce tip de personalitate ai.

Termenul de personalitate vine de la cuvântul latin „persona” care se referă la masca actorului din teatrul antic. De la Platon, Aristotel, Hipocrate, Pavlov, S. Freud, C. G. Jung şi până în zilele noastre vorbim despre modele teoretice şi practice de înţelegere a personalităţii. Aceste modele au inspirat personajele din operele literare de succes.

Modelele personalităţilor umane sunt păstrate cultural, însă nu întotdeauna relaţiile din filme se potrivesc cu ceea ce trăim în viaţa noastră de zi cu zi. La curs înveți să identifici, cu ajutorul teoriei și al exercițiilor specifice, diferite tipuri de personalitate aşa cum le întâlnim noi azi.

Temele celor patru întâlniri de curs sunt:

1. Personalitatea şi natura umană, influenţe ale instinctelor fundamentale asupra relaţiilor cu sine şi cu ceilalţi. Discutați despre influenţele mai puţin conştiente care ne pot susţine afirmarea personalităţii sau ne pot sabota. Veți face teste practice şi jocuri de rol.

2. Tipurile de personalitate şi comportamentele aferente socializării armonioase. Veți dezbate pe baza unor teste simple tipurile de personalitate. Veți discuta despre comportamentele favorabile şi defavorabile în relaţie cu fiecare tip de personalitate. Veți răspunde la întrebarea: „Ce o face pe acea persoană să fie… aşa…?”

3. Influenţa personalităţii asupra vieţii sociale: cuplu, vocaţie, carieră. Cu cine, unde şi cum te potrivești. Pe baza cunoştinţelor acumulate veți lucra practic relaţiile posibile atât în sfera vieţii personale, cât şi la serviciu.

4. Personalitate şi sexualitate. Veți dezbate, pe baza studiilor din domeniu, gradul de dezirabilitate şi selecţie relaţională. Veți face un exerciţiu practic în urma căruia fiecare dintre participanţi va putea afla informaţii despre echilibrul dintre viaţa emoţională şi proba realităţii.

Cursul începe marți, 2 aprilie, ora 19.00. Cele patru întâlniri au frecvență săptămânală și se desfășoară la sediul Fundației Calea Victoriei – str. C. A. Rosetti 47, et. 1, București. Dacă vrei să vii, înscrie-te pe contact@victoriei.ro.

Leave a reply (we review all comments)