„A atinge fericirea depinde numai de noi înșine”, a spus, demult de tot, Aristotel. Sună cunoscut? 🙂

Pentru că filozofia prin definiție invită la dialog, iar a face filozofie presupune mai ales a pune întrebări, vino cu încredere la cursul Introducere în filozofie: Grecii – Best of pe care Fundația Calea Victoriei îl organizează din 20 martie, în seri de miercuri, de la 19.00.

Cele trei întâlniri dedicate filozofilor greci ne ajută să înțelegem mai bine originea unor preocupări și întrebări ce au rămas relevante și pentru omul contemporan.

E interesant să descoperi și elementul de noutate adus de Thales, Heraclit, Platon sau Aristotel în ceea ce privește tipul de discurs folosit în dezbaterea aceloraşi subiecte de care se ocupaseră, de fapt, şi egiptenii sau babilonienii. Un mod mai consecvent de a pune întrebările considerate a fi esenţiale şi o anumită înclinaţie spre argumentare au făcut diferența între ceea ce avea să devină filozofia greacă şi gândirea pre-filozofică a celorlalte culturi.

Concret, iată despre ce veți discuta la curs:

1. Despre originea universului şi natura lumii – teoriile cosmogonice propuse de filozofii presocratici ca Thales, Anaximandru şi Anaximene.

2. Despre suflet, cunoaştere şi natura realităţii – de la Heraclit şi Parmenide la dialogurile marelui Platon şi proiectul metafizic al lui Aristotel.

3. Cum trebuie trăită viaţa şi care au fost ultimii filozofi ai Greciei antice – cât de mari sunt diferenţele între modelul epicurian şi cel stoic? Cât de religioasă a fost gândirea neoplatonică?

Te poți înscrie chiar azi la curs, pe adresa contact@victoriei.ro.

Lector: Cristian Vechiu

Dată începere: 20 martie, Oră curs: 19:0

Număr ateliere: 3, Frecvență zilnică: miercuri

 

Cost: 180 de lei (total pentru 3 întâlniri)

Loc: fundație, str. C. A. Rosetti 47, et. 1, București

Info&înscrieri: www.victoriei.ro

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2004 - 2019 feeder.ro

CONTACT US

Send us an email and we'll get back to you, asap. Thank you! ⭐️

Sending

Log in with your credentials

or    

Forgot your details?

Create Account