Documentarul „Caisă” se lansează în cinematografe

Documentar Caisă

Caisă, documentarul regizat de Alexandru Mavrodineanu, prezentat în premieră mondială la TIFF 2018 și câștigător, anul trecut, al premiului cel mai bun film din secțiunea AFF România, ajunge în cinematografe începând cu data de 1 martie 2019.

Filmul prezintă o realitate crudă, balcanică pe alocuri, și reflectă ideea că în box, nu toate luptele se dau în ring. Poveste emblematică pentru lumea în care trăim, Caisă vorbește despre perseverență și despre supraviețuirea celui mai puternic într-un mediu incapabil să te sprijine cu adevărat.

Într-o sală de antrenament de la marginea Bucureștiului, un antrenor de box (Dumitru Dobre) aflat la sfârşitul carierei lucrează pentru a transforma un grup de copii din medii defavorizate în următorii campioni de juniori. Deziluzionat, dar perseverent, antrenorul Dobre îşi pune speranţele într-un puşti talentat de 13 ani, poreclit Caisă (Cristian Palcuie). Stilul răbdător, observaţional, şi filmarea din mână dezvăluie costurile personale şi emoționale ale boxului, atunci când performanța este atinsă în ciuda realităților aspre ale vieții din afara sălii de sport, prin disciplină dură, spartană.

Relația pe care o are un maestru cu un discipol se poate declina la relația pe care o are un tată cu un fiu. Și probabil de aici s-a amplificat interesul meu pentru acest subiect al filmului. Simțeam că purtam o povară, dar după premieră și toate proiecțiile de la Astra Film, mă simt mai ușurat, dar și foarte împlinit ”, spune regizorul Alexandru Mavrodineanu.

„Treptat, povestea și felul simplu în care aceasta este redată prin imagini și decupaj, precum și prin carisma personajelor te pot atrage în intensitatea tot mai mare a emoțiilor și în suspansul dat de relația imprevizibilă antrenor-discipol” – Ionuț Mareș

Cineastul Alexandru Mavrodineanu a mai regizat scurtmetrajele Muzica în sânge și Lecția de Box și documentarul Omul pasăre, în colaborare cu HBO. A locuit în Berlin 6 ani, timp în care a a fost cameraman pentru o companie specializată în documentare  pentru diferite posturi TV ca Arte, Sat 1, Pro 7, RAI 1, BBC, CNN.

Caisă a fost recent selectat la ZagrebDox 2019.

O producție Almafilm în colaborare cu Hai-Hui Entertainment.

Distribuit de Transilvania Film.

Văzut de Radio Guerrilla.

Parteneri: GSP, Cărturești, Publica, Feeder.ro, Sub25.

Leave a reply (we review all comments)