Ultimul tango la Buenos Aires. O metropolă exotică pe înţelesul tuturor

buenos aires

Fundația Calea Victoriei te invită pe 13 august într-o călătorie virtuală prin exoticul Buenos Aires, orașul supranumit „locul de naştere al tangoului”. Ultimul tango la Buenos Aires. O metropolă exotică pe înţelesul tuturor este titlul pe care l-am ales pentru propunerea noastră.

Vino să explorăm împreună societatea porteña – a locuitorilor din Buenos Aires – în cadrul unui dialog dinamic, însoţit de imagini originale, din aventura Justinei Irimia pe acele tărâmuri.

Autoare a monografiei Ultimul tango la Buenos Aires – O metropolă exotică pe înţelesul tuturor (Ed. Humanitas, 2012), scrisă după o experiență de doi ani în capitala argentiniană, Justina Irimia te va purta într-o călătorie în inima oraşului, în mijlocul locuitorilor din Buenos Aires, în locurile iubite și cunoscute de localnici. Află care sunt cutumelor ce reprezintă şarmul, dar şi bizareria oraşului în care tradiţiile europene se contopesc cu pasiunea sud-americană

Familiarizează-te cu o societate plină de umor şi spirit ludic, cu tradiţiile, valorile, convingerile, fobiile, superstiţiile, precum şi legendele urbane ale argentinienilor din capitală. Totul alăturatat de o scurtă călătorie în istoria recentă a ţării.

Ce ne deosebeşte? Ce ne apropie? Şi unde găsim punctele comune? Trăim într-un sat global sau distanţa culturală dintre noi este mai mare decât credem? Toate acestea sunt întrebări la care vom căuta răspunsuri împreună.

Detalii și înscrieri la www.victoriei.ro

Cele două întâlniri (13 și 14 august) ale cursului încep la ora 19:00 și durează două ore fiecare.

Costuri: 120 de lei (total pentru 2 întâlniri). Cost redus (card fidelitate, studenti, elevi, pensionari): 110 de lei (total pentru 2 întâlniri)

Loc: Str. C. A. Rosetti 47, et. 1, București

Leave a reply (we review all comments)