BTLT: Romanian Design Week 2018

Romanian Design Week 2018

Been there liked that: Romanian Design Week 2018

Timp de o săptămână lumina reflectoarelor este poziționată asupra designerilor români. Expoziția Romanian Design Week prezintă cele mai bune lucrări de design de obiect, design grafic, fashion, arhitectură și arhitectură de interior din ultimul an, semnate de peste 150 de designeri și entități sau organizații creative din România.

Romanian Design Week a ajuns la a șasea ediție. Anul acesta expoziția centrală se află în Cartierul Creativ pe Calea Victoriei la Palatul Telefoanelor. Simbol al modernismului şi al perioadei interbelice, Palatul Telefoanelor a fost construit între anii 1929 – 1934 având caracteristici reprezentative ale stilului Art Deco. Între anii 1995-2005 structura clădirii a fost consolidată.

„Expoziția centrală este, la fiecare ediție a Romanian Design Week, o dovadă clară a faptului că industriile creative din România se dezvoltă și se maturizează, dar și un pretext și un context ideal în care acestea să arate ce au produs mai de valoare în ultimul an, într-un cadru expozițional special, de multe ori spectaculos. Este locul în care ne permitem să fim optimiști”, a declarat Andrei Borțun – CEO The Institute.

Expoziția centrală de la Palatul Telefoanelor este împărțită în cinci categorii: Product design, Arhitectură, Graphic design, Fashion și Multidisciplinar. Obiectivele declarate ale RDW au fost, încă de la început: promovarea acestor discipline în România, interacțiunea dintre specialiștii din diverse ramuri ale designului, apropierea unui public cât mai larg și diseminarea unui discurs despre potențialul industriilor creative în general, dar și generarea contextului necesar dezvoltării acestor discipline în România.

Arhitectura expoziției este semnată, la fel ca toate cele cinci ediții de până acum, de arhitectul Attila Kim.

Tot pe Calea Victoriei, la numărul 46 se află și Cartierul Creativ Hub+Store. Dezvoltat împreună cu Startarium, spațiul de tipul pop-up va fi activ timp de 10 zile, pe perioada Romanian Design Week, și își propune să aducă împreună oameni, rețele, comunități, promovând o selecție de prezențe și de activități ce au devenit exemple de bună-practică în domeniul creativ.

De asemenea, spațiul de la Victoria 46 va fi, pe toată perioada, gazda unui program dedicat industriilor creative și tinerilor antreprenori, ce va cuprinde conferințe, întâlniri și workshopuri organizate în parteneriat cu instituții și branduri ce împărtășesc aceleași valori cu cele ale Cartierului Creativ.

Pe lângă expoziția centrală, Romanian Design Week propune anul acesta și o serie de formate noi, menite să sublinieze dialogul dintre diferite discipline, dar și oportunitatea abordărilor complementare în design, precum și o serie de evenimente conexe, care vor trasa harta spațiilor și a inițiativelor care promovează și încurajează dezvoltarea designului și a industriilor creative locale.

„Weekend-ul Cartierului Creativ ar trebui să fie o dovadă a faptului că Bucureștiul își permite să se poziționeze ca un oraș creativ și că poate deveni o destinație culturală relevantă pe harta Europei. Evenimentul va fi o mică mostră a ce pot însemna industriile creative locale, concentrate în 48 ore și în perimetrul definit de Cartierul Creativ – cel mai nou și probabil cel mai ambițios proiect și pariu asumat de către The Institute” – Andrei Borțun – CEO The Institute

La câteva minute distanță la adresa Matei Millo nr 8, în weekend-ul 19-20 Mai, a avut loc RDW Lounge. Fiind un spațiu dedicat socializării, RDW Lounge este un nou format menit să încurajeze networking-ul și să aducă împreună actorii interesați de aceste industrii creative, într-un cadru informal. În acest spațiu am avut placerea să ascultăm muzica mixată de Dj Chill Dobrică și Vivian. Deasemenea tot aici au fost pregătite cutii pline cu viniluri, atent selecționate, de către cei mai importanți colecționari și selleri de discuri din București. În acest târg de vinil am găsit o mulțime de discuri cu muzici electro, soul, jazz, disco, alt-rock, synth pop, new wave, industrial, techno, house și multe, multe altele.

Show Off RDW

Ajuns la cea de-a doua ediție, formatul special Show Off RDW, care face parte din festivalul Romanian Design Week și care este inițiat și inspirat de UniCredit Bank, cuprinde o serie de evenimente ce se vor desfășura la Palatul Universul (Str. Brezoianu 23-25, corp B).

RDW Awards by glo

Din dorința de a dezvolta componenta și relevanța internațională a evenimentului, proiectele prezentate anul acesta în cadrul expoziției vor fi evaluate și de un board creativ internațional, care va alege execuțiile favorite din cadrul ediției 2018.

Vă invităm să descoperiți expoziția Romanian Design Week 2018 care este deschisă până pe data de 27 Mai. Urmează un scurt video înregistrat în timpul petrecut de echipa feeder.ro la Romanian Design Week.

Foto și video: Petre Ghiocel (VJ VLC)

Been there liked that feeder reviews

1 thought on “BTLT: Romanian Design Week 2018”

  1. Pingback: Interviu cu Daia - Diana Grigore – Un-hidden Bucharest • Feeder.ro

Leave a reply (we review all comments)