Primăvara de documentare: KineDok powered by One World Romania

kinedok 2018

Primăvara de documentare: KineDok powered by One World Romania

KineDok a ajuns deja la cea de a 4-a ediţie, iar anul acesta va aduce 16 din cele mai interesante documentare din Europa Centrală şi de Est ce vor fi proiectate în numeroase spații neconvenționale din România.

KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în 7 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Norvegia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare din țările participante contribuie cu documentare produse în ultimii ani, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 7 teritorii, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.

Proiectul se face remarcat prin abordarea sa aparte: proiecțiile se desfășoară sub forma de cineclub în spații neconvenționale și cât mai accesibile publicului de pretutindeni pe tot parcursul anului. Pentru că documentarele ajung rareori în sălile de cinema, care oricum s-au împuținat, o parte importantă din misiunea KineDok este de a merge în diferite orașe și de a folosi spiritul local al cafenelelor, galeriilor, și altor locuri populare. Aceste locații oferă o alternativă pentru întâlnirea dintre filmul documentar și public și creează o atmosferă intimă în care vizionarea unui film devine o experiență comunitară. Publicul are ocazia sa se implice activ în discuții cu regizori, protagonisti si alti invitati locali, și să rămână astfel conectat atât la actualitatea românească cât și la evenimente curente de natură culturală, socială și politică din întreaga lume.

Între 2015 și 2017 am reușit să organizăm 695 de proiecții KineDok în 50 de spații alternative din peste 30 de orașe din România, dezvoltând astfel comunități de cinefili amatori de film documentar în intreaga țară. KineDok a devenit o platformă solidă de distribuție alternativă de film documentar, care completeză distribuția clasică și aduce filmul documentar mai aproape de public.

Sub forma unei experienţe care trece dincolo de pereţii tradiţionali ai sălii de cinema, KineDok vine la clubul, cafeneaua, galeria sau în mansarda de lângă tine şi te invită nu doar să vii să vezi un film pe un ecran mare, ci chiar să te întâlneşti cu realizatorii sau protagoniştii  filmelor iubite/favorite într-un mediu informal şi să discuţi cu ei la un pahar.

Unde se face deja simțită încălzirea globală? Ce capitol al istoriei românilor a fost șters din cărțile de istorie? și cum s-a sfârșit cu adevărat războiul din Irak? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care filmele KineDok vă pot răspunde anul acesta. Sărbătorim cea de a patra ediție cu 6 premiere naționale, 3 producții autohtone și multiple nominalizări și premii la festivaluri internaționale asociate fiecărui titlu. După proiecții, publicul va avea șansa să discute liber cu regizori, protagoniști sau specialiști din diferite domenii într-un mediu intim și informal, luând parte astfel la o experiență comunitară și interactivă.

 

ultra - kinedok 2018

Programul de proiecții din țară a începeut în forță cu un film despre atletism, curaj și nemurire. „ULTRA” este un documentar creativ despre oameni care își dedică viața alergării. Filmul, care a călătorit la diferite festivaluri internaționale precum cele de la Sarajevo, Sofia, Trieste și One World Praga, urmărește patru protagoniști, printre care și regizorul Balázs Simonyi, care se confruntă cu dificultăți extreme și întrec limitele rezistenței, atât fizice, cât și psihice. Proiecția a fost urmată de o discuție cu Silvia Pop și Cătălin Sânpetrean – două legende locale ale maratonului, așa că dacă sunteți pasionați de sport, de film sau măcar curioși cum ne putem depăși pe noi înșine, vă invităm la una dintre proiecțiile viitoare in cadrul festivalului. În mai, continuăm cu Alba Iulia,  Miercurea Ciuc, Reșița, Timișoara, Galați și Odorheiu Secuiesc cu și mai multe filme și invitați speciali. Vă așteptăm cu drag!

Festivalul se desfasoara in perioada 26 aprilie – 15 decembrie iar programul complet poate fi gasit pe kinedok.net/ro/screenings.

Organizator Național: Asociația One World Romania
Online:  oneworld.ro | kinedok.net 
Parteneri: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Budoku (Ungaria), ReStart (Croația), Bergen International Film Festival ( Norvegia), Activist 38 (Bulgaria)
Cu sprijinul: Centrul Național al Cinematografiei

Leave a reply (we review all comments)