A trecut ceva timp de când ne-am plimbat prin Cluj în căutare de experiențe inedite și locuri pline de farmec, iar pentru că nu recomandăm nimănui să petreacă 10 ore în tren în plină vară, am hotărât ca următoarea oprire din circuitul feeder să nu presupună o călătorie inițiatică de foc și durere. Astăzi trecem în revistă ingredientele perfecte pentru un weekend reușit într-una dintre cele mai populare destinații pentru bucureșteni: Brașov.
UPDATE 2: Prima ediție a cărții Un-hidden Street Art in Romania este aici pentru a te ajuta să descoperi arta independentă din spațiul public.
Walks & Hikes
Una dintre atracțiile principale ale orașului este modul în care se lasă privit; există o mulțime de locuri aflate la înălțime de unde poți descoperi fațete noi și mereu impresionante ale Brașovului, fiindcă fiecare punct vine cu o panoramă unică. Cele mai popular sunt, pe bună dreptate, cetatea și platforma din spatele omologului semnului hollywood-ian, care a devenit imaginea distinctivă a orașului. În plus, scurtele urcări îți vor deschide apetitul pentru excursii montane mai serioase: dacă traseele de pe Tâmpa sunt accesibile chiar și celor mai „urbani” dintre voi, cele mai lungi, care duc spre Poiană sau Postăvaru, vin cu peisaje pe măsura efortului. Bonus points pentru cei care se încumetă pe traseele de bicicletă (recomandăm Dealul Melcilor); dacă ai curaj și ceva exercițiu, nu e o idee rea să renunți la clasicele biciclete de oraș I’Velo în favoarea unor mtb-uri și să începi aventura. Le găsești de închiriat în oraș la Extreme Adventure, sau în Poiană, la Alpin Bike. Iar dacă tot nu ți-ai reglat nivelul de adrenalină, te poți încumeta până la Parc Aventura pentru câteva ore suspendate în copaci și o febră musculară plină de satisfacție.
Nu e musai să fugi în munți pentru liniște și priveliști încântătoare. Brașovul e superb și de la nivelul străzii, așa cum te poți convinge după o plimbare pe strada Mureșenilor, strada Făget sau strada Castelului, în timp ce casele maiestuoase de pe strada Maior Ion Cranța îți vor dezvălui o frântură din orașul de acum câteva secole. Indiferent de convingerile personale, intră în biserica evanghelică Sf. Bartolomeu, cel mai vechi monument din oraș,ce datează din secolul al XIII-lea și unde poți asculta concerte incredibile. Rătăcește în voie și pe străzile Horia, Cloșca și Crișan, până spre rezervația naturală Tâmpa, de unde poți vedea un apus incredibil printre ramurile copacilor.
Hangouts
Când simți că ai ajuns pe low battery după o zi de explorat, refă-ți stocul de energie la Croitoria de cafea, un local de dimensiunea unui espresso scurt care păstrează amintirea atelierului de rame și al croitoriei de damă care i-au precedat, învăluită într-o aromă electrizantă de boabe proaspăt măcinate. O alternativă simpatică este Kafea; lemnul și cărămida care îmbracă interiorul îi dau un aer ușor demodat, dar cosy, ce te îndeamnă la sorbit în liniște specialități de cafea din colțuri îndepărtate ale lumii. Dacă ai avut timp să treci pe la Okian înainte, te invidiem pentru lectura plăcută cu care îți poți îmbogăți vizita. Cafeteca a deschis o micro-grădină numai bună pentru o experiență „insulară” de savurare a cafelei. Doritorii de agitație să-și soarbă ceașca la Tipografie, unde se țin frecvent jam sessions, expoziții și lansări de carte.
Ne-a plăcut mult și vizita la Colaj, barul care experimentează cu culori, scaune de dentist, căzi de baie și ligheane pentru a crea un loc aparte, creativ și distractiv. Toaleta din Colaj e probabil singura în care nu e penibil să faci selfie-uri, cu decorul amețitor care părea că deschide o nouă dimensiune. La capitolul „tematică haioasă”, câștigă detașat Dr. Jekelius – Phamacy Cafe, unde găsești o gamă largă de licori care îți vindecă orice durere sau indispoziție, servite în pahare Berzelius, Erlenmeyer și cilindre gradate. Cutii, borcane și sertărașe etichetate, de un alb aseptic recreează imaginea unui laborator de farmacie – puțin creepy, dar total fascinant. Iar dacă tot vorbim de variante inedite de potolit setea, nu putem să nu amintim de DieStube, cârciumioară primitoare cu zeci de varietăți de bere și grădina perfectă pentru a petrece serile lungi de vară.
Food
Oamenii de munte știu să mănânce zdravăn, iar cele mai apreciate meniuri de prânz se găsesc la Bistro de l’Arte, restaurantul ascuns din centrul vechi al orașului care ne-a cucerit cu decorul de bun gust care pune în valoare vechimea clădirii, mobilierul sculptat cu măiestrie și lumina difuză, ce creează o atmosfera intimă. Un alt loc de tradiție este Gaura Dulce, axat pe feluri de mâncare cu specific românești aduse la perfecțiune și care reușește să nu facă exces de elemente rustice; excelent pentru ieșiri cu prietenii, ca să ai cu cine să întreții inevitabilul schimb furtunos de glume pe seama numelui localului. Despre Bistro Ma Cocotte e imposibil să le povestești prietenilor fără să-ți plouă în gură – sau fără să ți se lumineze privirea amintindu-ți de serile de dans, muzică live și improvizație, ce fac din localul cochet un punct de întâlnire al poftei de mâncare gustoasă, fără coloranți și ingrediente nesănătoase, cu pofta de viață.
Localnicii și turiștii deopotrivă recomandă cu însuflețire Dei Frati, restaurantul italian în care clienții se simt ca parte din familie, iar pastele homemade și deserturile decadente le aduc papilele gustative la un nivel superior de existență. Vegetarienilor le recomandăm Simone, care pe lângă meniurile de prânz inedite, și-a clădit reputația de a avea cea mai bună mâncare vegetariană și un decor pe măsură: în acest soul food restaurant, ți se deschide un spațiu minimalist, dinamic, în culori naturale. Un spaţiu minimalist, onest, dinamic ce se sprijină pe elemente şi culori puternic naturale. La polul opus, Casa Hirscher poate fi descrisă ca fiind exotică, flashy, vibrantă, opulentă și, în felul ei aparte, absolut cuceritoare. Cină fusion printre palmieri? Yes, please! Iar dacă tocmai ți-a zburat gândul la excursii spre locuri îndepărtate, potolește-ți foamea la Couchette Bistro, restaurantul inspirat de dragostea pentru călătorit în care puzderia de pălării vintage, cufere și valize te invită să-ți imaginezi o seară în faimosul Orient Express în timp ce te bucuri de gama largă de delicatese italienești, franțuzești și asiatice. Ai uitat să comanzi desert? Nicio problemă, la Zoomserie găsești înghețată fină și prăjituri tradiționale grecești în cele mai decadente combinații.
Nightlife
Când vine vorba de distracții nocturne, cel mai cool loc din Brașov ni s-a părut HOF cafe, unde se organizează frecvent degustări de bere artizanală, concerte, proiecții de filme artistice și documentare. În plus, se zvonește că ar avea cel mai bun mixologist din oraș; provoacă-ți colegii de drum să aflați împreună. Dacă preferi cadru fără pretenții, Jar te așteaptă cu popcorn din partea casei la filmoteca săptămânală, sesiuni de audiții muzicale pe vinil, turntablism și ritmuri disco, funk & hip-hop în programul de weekend. Neapărat să petreceți o seară cu DJ Bela la Publick; selecția lui muzicală nu e tocmai underground, dar strânge de departe cei mai mulți oameni puși pe dans din oraș.
Festivaluri
Cel mai recent am fost în (apropiere de) Brașov cu ocazia Dor de Munte, evenimentul organizat în inima munților, la Centrul de Echitație Speranța, care adună anual cele mai îndrăgite nume de pe scena tehno românească, și cu siguranță nu vom rata AMURAL, festivalul vizual care dă jos arta de pe pereți și aduce animația, fotografia, designul grafic, ilustrația, arta video, muzica și video-mappingul După Ziduri. Un fel de frate mai mic al lui WAHA e Brehne Festival, adică muzică electronică, yoga, trippy cinema, live & jam sessions, ateliere de respirație holotropică, live painting și chiar și o bibliotecă pop-up, toate în mijlocul naturii. Melomanii au parte de o săptămână de desfătare datorită Vibrate Festival, când tinere talente ale muzicii clasice din Marea Britanie, Spania, Italia, Franța, Ucraina, Rusia și România fac să vibreze spații neconvenționale precum Bastionul Țesătorilor sau Sinagoga Neologă și provoacă interacțiunea dintre muzicieni, public și artiștii plastici invitați, iar de parcă piața de Crăciun și sporturile de iarnă nu ar fi suficiente, Brașov Jazz & Blues Festival ne dă un motiv în plus să vizităm orașul în Decembrie.
Pe voi cu ce v-a cucerit Brașovul?
Words: Violeta Năzare
Photos: Biz Brașov, Wikipedia, Regim Hotelier, Facebook
Spa d’Or pentru cele mai bune terapii spa si atmosfera zen! Asa cum ne recomanda clientii pe TriAdvisor. 😀
Acesta lista este un adevarat ghid! Saptamana viitoare am planificat o scurta vacanta la Brasov. Ma bucur ca am gasit acesta postare!
Ce drăguț, distracție plăcută! Ne bucurăm că ți se pare un material util. 🙂 Dacă găsești locuri noi dă-ne de veste.