BTLT: T-shirt Fest 2016 @ Casa Universitarilor

  • by
T-shirt Fest 2016

Sâmbătă 25 Iunie, am fost la Casa Universitarilor pe strada Dionisie Lupu. Acolo, in weekend a avut loc singurul festival din România dedicat exclusiv tricourilor, T-shirt Fest 2016, născut din dorința de a-i aduce împreună pe toți cei care împart pasiunea pentru cel mai popular obiect vestimentar, tricoul.

În interiorul clădirii erau amenajate măsuțe pentru fiecare designer, producător sau comerciant implicat în eveniment. Oferta lor a fost variată pornind de la tricouri croșetate pentru copii, tricouri cu print digital, până la tricouri cu desen realizat manual pe masa de serigrafie. Într-una din camerele casei au avut loc workshopuri diferite precum cel de graphic design susținut de Alexandru Atanasiu aka tokyotoys, prezent și în seria feeder insider.

După ce s-a dus soarele la culcare, a urmat în grădină un concert Magritte Sisters. Petrecerea a continuat până la ora 24 cu Akim# și Sultan Nasser.

Casa Universitarilor a fost construită pentru directorul Poștelor din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, Cezar Librecht. La abdicarea domnitorului Librecht a părăsit țara, locuința fiind cumpărată, la licitație, de G. C. Filipescu, mareșal al Palatului. Începând cu 2007 Casa Universitarilor a intrat în proprietatea Universității din București.VJ VLC

Leave a reply (we review all comments)