… sau mai bine zis, O surpriză plăcută cu o piesă la TNB.
Weekendul trecut am văzut în avanpremieră „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” – un spectacol în regia lui Bobi Pricop ce are la bază adaptarea dramaturgului britanic Simon Stephens după best-sellerul lui Mark Haddon – și am intrat în lumea lui Christopher John Francis Boone, un tânăr de 15 ani care suferă de sindromul Asperger, o formă de autism. Mintea strălucită și apetitul pentru știință vin în compensarea deficiențelor relaționale ale adolescentului care, deși capabil să dezlege exerciții complexe de matematică, nu poate descifra comportamentul aparent absurd al oamenilor.
Încercând să descopere cine l-a ucis pe câinele vecinei sale, Cristopher scoate la lumină secrete mult mai personale și mai dureroase decât ar fi anticipat. Ordinea fragilă a lumii sale este complet dată peste cap atunci când el, un băiețel incapabil să mintă, este confruntat cu o minciună care îi alterează complet datele realității.
Piesa se deschide în forță, agresiv chiar, creând o stare de disconfort și de confuzie ce permite publicului să empatizeze instantaneu cu Cristopher. Ciprian Nicula interpretează impecabil acest rol care reclamă un consum extraordinar, atât fizic, cât și emoțional. Personaj și narator deopotrivă, Cristopher oferă spectatorilor o imagine atât de naivă a întâmplărilor prin care trece, încât dialogurile sale devin comice – dar în spatele fiecărei replici amuzante se află un adevăr inconfortabil, care ridică semne de întrebare la adresa normalității cotidianului și subliniază dezintegrarea relațiilor interumane.
Ritmul întregului spectacol este alert, adeseori halucinant, iar momentele de maximă încordare sufletească sunt abil susținute de un joc inedit de lumini, care face ca „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” să se detașeze de repertoriul obișnuit al Teatrului Național. Deși prezentată într-o instituție de tradiție teatrală, piesa oferă un concept inovator și alternativ de punere în scenă, în care muzica, oglinzile mișcătoare și luminile interactive transformă spectacolul într-o călătorie senzorială provocatoare. Perspectiva creată de reflexii și dinamismul proiecțiilor video redefinesc spațialitatea sălii de spectacol, iar efectul este de neuitat.
Odată ce luminile se reaprind, iar contururile realității revin la normal, emoția ultimelor 90 de minute continuă să vibreze în fiecare fibră a audienței. Spectacolul incită și surprinde până în ultimul moment, când echilibrul aparent al scenei finale pare gata să se cutremure sub apăsarea unei noi întrebări – iar voi, ce răspuns ați dat?
Distribuția este alcătuită din Ciprian Nicula, Emilian Oprea, Ana Ciontea,Rodica Ionescu, Carmen Ungureanu.
Decorul este semnat Adrian Damian, video Dan Adrian Ionescu & Mizdan Negatron, costumele Liliana Cenean, muzica Alexei Turcan, light design Andrei Florea.
Mai multe fotografii din cadrul avanpremierei se găsesc pe flickr-ul feeder.
Pingback: BTLT: Iarna | | Feeder.ro