Toamna este timpul când rememorăm vara și debutăm cu proaspete idei pentru iarnă. Importantă este identificarea unui loc în care să ne simțim încrezători, entuziaști, inventivi și mai presus de toate, deschiși.
Ce se mai întâmplă la Lokal?
Pe strada Mihai Eminescu, 57, la Lokal, se discută mult. Chiar în acest moment doi tineri în stânga mea poartă o conversație, un proces care exersează toate simțurile și ne ajută să evoluăm personal și ca grup.
După o vară pe terasă unde ne-am simțit mereu bineveniți, facem cunoștință cu fanteziile interiorului.
Proaspăt plouat, e toamnă doar, îmi fac loc pe ușa de la intrare pentru a prelua căldura sobelor. Zâmbesc și remarc prospețimea, parcă abia s-a deschis, miroase a lemn și a ceaiuri. Sunt întâmpinat de un patruped zglobiu. Aș vrea să mă așez.
O tihnă îmi pătrunde în creier. Ambianța îmi satisface dorința de recreere.
Unde stăm?
Se poate lua loc în hol, aka secretariatul.
Aici devenim curioși despre celelalte încăperi.
Admirăm o serie de telefoane cu fir, o casetă Bobby Mcferrin de prin 1988, cadre din expoziția Teleport Hunters, o bandă de film datată 2004, Kodak, piesă de muzeu care nu se mai fabrică, am aflat de la colegul nostru, VJ VLC. Vraja obiectelor este accentuată de luminile făurite experimental de Lokalnici.
Avem variante de camere în stânga și dreapta. Prima opțiune este o întoarcere în timp prin ceasul cu pendulă, mașina de dactilografiat, pick-up-ul Supraphone și o lampă cu un abajur din dantelă.
Aici poți purta o discuție relaxată sau te poți organiza cu prietenii pentru un board game. Dar pentru prima oară, poate vei vrea să analizezi fiecare obiect, pas cu pas.
Dacă din hol aruncăm privirea în dreapta, deslușim o înșiruire de manuscrise și cărți. Scaune și mese sunt suficiente pentru a găzdui lejer câteva grupuri mici.
Mă îndrept către centrul de comandă, de unde muzica se aude prin simbioza analog-digital. Enigmaticul candelabru veghează. Cele mai nebănuite plăceri își găsesc alinare aici, chiar și dorința de a cânta la pian. Nu vă îngrijorați dacă nu le prea aveți cu pianul și aruncați un ochi la podea, nu e ca toate celelalte.
Eu am luat loc lângă soba prietenoasă, picior peste picior, pentru o audiție Edit Piaf.
Ajungem la bar unde Lokalnicii ne așteaptă cu brațele deschise.
O cacao, un ceai cald, din ghimbir, poate Rooibos, care întețește focurile inimii.
Acoperișul barului pare desprins dintr-o faleză mângâiată de un vânt de vară.
Fac cale întoarsă pentru a descoperi ce se află la polul opus barului: încă două încăperi conectate. Din nou, sunt captiv decorului, un cântar din copilărie și un aspirator iluminat la unul dintre capete.
Cealaltă încăpere ne duce cu gândul la o sală de primire a invitaților, cu o sobă albă maiestuoasă.
Exploratorii pășesc lent pe culoarul infuzat cu amintiri misterioase.
Inima Lokalului este bucătăria. Ea ne hrănește, iar noi o răsplătim prin zâmbetele ivite odată cu sosirea preparatelor. Din meniu ne atrag atenția mămăliga crocantă cu ficat de vițel în sos de cognac, și poate un aperitiv lokal, salată de vinete.
Ne gândim la siguranță și ochii ne cad pe planul de evacuare în cazul unui incendiu.
Timpul de reacție foarte rapid al Lokalnicilor dovedește folosirea inteligentă a spațiului.
Casa este însuflețită prin personalitatea specifică fiecărei încăperi. Aidoma diferențelor dintre noi, oamenii și camerele prezintă deosebiri. Împreună ele formează întregul, la fel cum și noi, mai multe picături în univers, relaționăm într-una.
Schimbarea poziției aduce noi cadre de fiecare dată. Împreună cu o nouă melodie se înfiripă un gând, o altă emoție, perpetuu Lokalul ne hrănește curiozitatea.
Ce va mai fi prin Lokal?
Crăciun cu Art the Wood – editia a II-a
Ce vine peste numai cateva zile?! Craciunuuul!
Un eveniment ce va deschide sezonul goanei după cadouri.
Alături să vă stea cele mai bune alegeri!
În plus, dacă te numeri printre cei amatori de petreceri curioase, atunci stai cu ochii pe facebook-ul lor pentru ultimele noutăți.
Ce a mai fost prin Lokal?
O sesiune-satelit Electronic Beats a adus în Lokal muzică și preparate culinare raw:
- RawButNotVegan – Popcohn, un duo de bucătari pasionați, își vor prezenta cele mai recente creații culinare folosind ingrediente raw;
- Recital de pian – talentatul pianist Dan Tibacu va interpreta un amestec eclectic de muzică clasică într-o interpretare modernă
Seria de Garage Sale a continuat și în zilele de 17 și 18 Octombrie. E o ocazie pentru a găsi haine de toate mărimile pentru toate gusturile.
Spune-ne într-un comentariu ce curiozități au rămas în urma celor 2 articole despre insula de repaos, ascunsă pe strada Eminescu. Dacă l-ați pierdut pe primul, îl găsiți aici.
Alexandru Bogdan
editor // feeder.ro
Pingback: 73 cool alternatives for hanging out in Bucharest | | Feeder.ro
Pingback: POLL: Care sunt cele mai fresh localuri din 2016, în București? | | Feeder.ro
Pingback: Been there, liked that: Lokal-ul care hrănește sufletul | Feeder.ro