Noaptea Teatrului Tânăr #2 @ Teatrul Excelsior

Noaptea Teatrului Tânăr #2 @ Teatrul Excelsior

Noaptea Teatrului Tânăr #2 @ Teatrul Excelsior

Noaptea Teatrului Tânăr #2 @ Teatrul Excelsior
27 Noiembrie, 17:30-02:00

Ideo Ideis împreună cu platforma culturală BRD – Scena 9 invită tinerii din București la a doua ediție a evenimentului Noaptea Teatrului Tânăr, vineri, 27 noiembrie, între orele 17:30 și 02:00, la Teatrul Excelsior. Doar în această seară, special gândită pentru publicul tânăr, prestigiosul actor Marcel Iureș, președinte de onoare al festivalului Ideo Ideis și Ana Maria Guran, protagonista filmului fenomen „Lumea e a mea” vor împărți scena teatrului cu 3 trupe de liceu din toată țara. Intrarea la eveniment este liberă.

Noaptea Teatrului Tânăr aduce laolaltă 3 spectacole montate și jucate de adolescenți din Baia Mare, Brașov și București, alese din repertoriul de anul acesta de la Ideo Ideis, un spectacol profesionist gândit special pentru ei, discuții cu actori din diferite generații – de la Ana Maria Guran, adolescentă, la Marcel Iureș, unul dintre cei mai mari actori ai scenei românești, ateliere de teatru interactive, cât și un moment de improvizație muzicală.

Noaptea Teatrului Tânăr stă sub semnul dialogului între generații și a nevoii de a inspira publicul larg și a-i stârni imaginația. Pe parcursul a mai mult de 8 ore, adolescenții din București vor avea ocazia de a simți pe pielea lor energia unui festival, de a descoperi că teatrul nu este o artă învechită sau elitistă, care nu îi reprezintă și, mai ales, că arta îi poate ajuta să-și viseze și să-și împlinească potențialul.

Program:
17:30 – Deschidere Noaptea Teatrului Tânăr
18:00-21:00 – The History Boys (spectacol profesionist, Teatrul Excelsior) De ce să mergi 1: http://goo.gl/byVEnC De ce să mergi 2:http://goo.gl/rhYWd9
21:00-21:30 – Networking & Ateliere de Teatru Tânăr
21:30-22:20 – Spectacol de teatru tânăr – Pisica Verde (trupa Amprente – Brașov) Citește piesa: http://goo.gl/BAqB0R
22:20-22:50 – Masterclass Marcel Iureș
22:50-23:10 – Networking & Ateliere de Teatru Tânăr
23:10-00:00 – Spectacol de teatru tânăr – Inspir Ș-Expir (trupa Par Ris – Baia Mare)
00:00-00:30 – Seara Povestitorilor: Ana Maria Guran („Lumea e a mea”)
00:40-01:00 – Moment de improvizație muzicală (Asociația Kalelarga)
01:00-01:15 – Networking & Ateliere de Teatru Tânăr
01:15-02:00 – Spectacol de teatru tânăr – Almost Maine (trupa AS – București)

Despre Noaptea Teatrului Tânăr

Platforma culturala BRD Scena 9 își propune să fie acel spațiu în care tinerii artiști visează, explorează, se exprimă, învață, creează, produc valoare, un spațiu al dialogului care își propune să creeze punți între educație și cultură. Ne dorim să reunim toate aceste idei sub forma unui HotSpot cultural cu inputuri din artele spectacolului, poezie, emoție, dar și din tehnologie ; un loc plin de energie, în care artiștii își exprimă visurile cu speranța că, într-o bună zi, unele dintre ele vor prinde formă, câteva vor rămâne în memoria colectivă și, poate, unul va reuși să schimbe arta și lumea, așa cum o știm noi.

Noaptea Teatrului Tânăr face parte din această inițiativă și este un concept special creat pentru tinerii bucureșteni ca o replică la scara unei nopți a Festivalului Ideo Ideis, cu scopul de a le oferi acces liber la cultură, dar și de a le deschide sau de a le alimenta apetitul pentru artă și tot ce poate aduce ea în viețile lor.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Leave a reply (we review all comments)