Detaliu din The 500 Arhats, 2012 © Takashi Murakami (mai mare)
Dacă apreciezi arta japoneză, cultura otaku, sau ești friends cu feeder pe facebook se poate să fi aflat despre expoziția lui Takashi Murakami – The 500 Arhats. Focusul expoziției este imensa lucrare de 100 de metri lungime și 3 metri înălțime realizată în 2012, probabil cea mai mare pictură din lume în acest moment, găzduită acum de Mori Art Museum din Tokyo, alături de sculpturi de mari dimensiuni și picturi abstracte ale artistului. Răspunsul lui Takashi Murakami la cutremurul din 2011 din Japonia, The 500 Arhats ilustrează 500 de adepți luminați ai lui Buddha. Click pentru video tur…
Tur virtual al expoziției (recomandat fullscreen)
Lucrările lui Takashi Murakami sunt rar expuse în Japonia, iar aprecierea pe care o primește internațional este strâns legată de expozițiile “©Murakami” – un turneu care a început la Muzeul de Artă Contemporană din Los Angeles în 2007; “Murakami Versailles“, expoziția din celebrul palat (2010), și “Murakami – Ego” în Quatar, în 2012. La 14 ani de la ultima sa expoziție de proporții din Japonia, artistul prezintă pentru prima dată publicului japonez lucrarea The 500 Arhats. Evoluția sau îndepărtarea de la imagistica pop, observate în lucrările sale recente, și abordarea morții ca temă pot fi atribuite unei cunoașteri personale și colective a mecanismelor generate de tragedii.
Decor botanic pentru cina festivă The 500 Arhats © Azuma Makoto
Decor botanic pentru cina festivă The 500 Arhats © Azuma Makoto
Decor botanic pentru cina festivă The 500 Arhats © Azuma Makoto
Cina organizată cu ocazia expoziției The 500 Arhats a beneficiat de direcția artistică a botanistului-artist-fotograf Azuma Makoto, pe care îl știți probabil de acum un an, când, într-o expoziție denumită EXOBIOTANICA -BOTANICAL SPACE FLIGHT-, a documentat procesul de lansare în stratosferă a unei serii de plante, înregistrat cu șase camere GoPro.
Pingback: Curs online de introducere în Arta Contemporană – feeder.ro