Un weekend de groază în București

weekend de groază în București

weekend de groază în București

Ce schimbări sunt necesare în următoarea perioadă?

De vineri, când s-a produs tragicul eveniment la colectiv scormonim internetul pe toate canalele pentru o posibilă concluzie. Acum nu ne putem gândi decât la mecanismul care poate produce un astfel de incident. Pe piață se găsesc produse de proastă calitate și de multe ori chiar contrafăcute sau ilegale, iar statul ne încurajează să le consumăm prin incompetența de a le îndepărta prin instituțiile desemnate cu controlul calității. Pe partea cealaltă clasicul românesc cu care suntem toți obișnuiți ”dă-i că merge”, de data aceasta mers foarte rău. Cu toții am avut încredere și ne-am prezentat adesea în locuri și spații neconvenționale care iată, defapt, pot fi locul unui dezastru. Acest lucru ne-a pus serios pe gânduri.

Postul lui Dan Perjovschi pune o serie de întrebări simple de care ar fi bine să fim conștienți:

”citi aveti extinctor in casa, apartament sau la servici?. citi aveti sprinklere pe casa scarii sau in locul unde lucrati? citi stiti unde-i scara de incendiu? care stiti primul ajutor? care stiti ce-i de facut cu un om ars? citi aveti trusa de prim ajutor la indemina? care v-ati verificat instalatia electrica ultima data? bineinteles asta nu scuza cu nimic lipsa conditiilor legal-minimale din club, spagile, merge-si-asa-ul, birocratia infernala, fiscalitatea excesiva sau confuza, traditia improvizatiei, institutiile inexistente sau corupte care ar trebui sa aprobe sau sa verifice, inconstienta noastra generalizata cu tot cu parcatul nostru peste hidrant….sau cele 1500 de urgente de anul asta ale vicepremierului general fara coloana. si nici tabloidizarea mediei si al discursului nostru comun, frenezia tragediei… trebuie sa invat sa tac” – Dan Perjovschi

Site-ul Ordinului Arhitecțiolr din România propune o serie de nevoi urgente, prin care înțelegem că se referă la o metodă de lucru verificabilă, printr-o platformă online pentru eliminarea neconcordanțelor.

1. Autorizatii si avize centralizate (prin platforma online).
2. Control de fond – in institutiile statului, nu doar in cluburi – pentru verificarea protectiei oamenilor, a beneficiarului final, nu neaparat pentru amenzi.
3. Sedinte comune OAR – ISC- IGSU – MDRAP, pentru sintetizarea de urgenta a neconcordantelor legislative si pentru stabilirea unui plan strategic de lucru 2016.

Urmărind discuții despre problema evenimentelor mediatizate care sunt organizate în clădiri care stau să se dărâme, am dat peste lista localurilor, băncilor și magazinelor din clădiri pericol public din centrul Bucureștiului.

Pe wikipedia am găsit lista incendiilor din cluburi. Unele provocate tot de câteva artificii. În cazul similar, ”The Station nightclub fire”, unde dimensiunea dezastrului a fost mai mare, urmările nu au fost așa drastice cum am fi crezut. Din contră.

O altă decizie responsabilă este cea a lui Andrei Şoşa, proprietarul Expirat, care a anunţat că închide clubul:

”[…] Chiar dacă, până la experienţa actuală, cred că am făcut aproape tot ce mă ducea capul.
În alt context am făcut un bilanţ al taxelor pe care le-am plătit la statul român doar în ultimii 5 ani – 2.700.000 de lei.
Ce p… mea a făcut statul cu banii aştia? Banii aştia sunt banii plăţiti de fiecare care a băut o bere prin Expirat…
Am funcţionat pe «propria răspundere» de 14 ani…
Ne-a «tras cineva de urechi» în anii ăştia?
Ştiu şi văd că funcţionarii statului stau pe salarii de 2 lei şi ar trebui şă-şi asume multe. Ştiţi care e paradoxul – clădirea în care e Expiratul şi Energiea este construită în 1913 ca o investiţie privată de un doctor – Leonte Anastasievici. Este numele străzii pe care am parcat maşina la al 4-leal spital căutându-l pe Rugină (Adrian Rugină, decedat în incendiu din Colectiv, cunoscut în lumea muzicii rock – n.r.) – Spitalulul Municipal. Vă daţi seama „câti bani făcea“ un medic acum 100 de ani?
Ştiti cum se obţine autorizaţia de funcţionare de la primărie? Depui in ianuarie un teanc de acte, pe care oricum le ai – CUI, contract de închiriere, contract de gunoi, de dezinsecţie, o taxă etc. Şi prin aprilie se elibereză autorizaţia. Credeţi-mă că un om cu 12 clase în maxim 20 minute poate să analizeze şi să dea o autorizaţie pe baza actelor cerute. Treabă de 20 minute în 4 luni…
Nimeni nu îşi asumă responsabilităţi.
Şi mă repet şi mă pun în capul listei.
Vrem demisii şi aşa ar trebui să facă nişte oameni normali la cap.
Încă nu conştientizâm conceptul de demisia de onoare.
Nu implică asumarea vinovăţiei, ci asumarea unui sistem în care eşti şi care nu funcţionează cum trebuie, nu neapărat din vina ta. Dar în care, la un anumit dat, nu a funcţionat.
Eu îmi dau demisia.
Expirat-ul din Bucureşti se închide.
De astăzi nu mai pot să-mi asum vieţi. Sau poate pot. Om vedea.
P.S. A venit mult anunţatul control de la Ponta. 20 de uniforme de la Poliţia Locală. O singură domnişoară de la ISU. Luni dimineaţa, înainte să merg la Rugină o să trec sa văd dacă am greşit în «declaraţia pe propria răspundre». Eu zic că nu. Nu a murit/ sau nu a păţit nimeni nimic grav în aceşti ani.
Din partea Poliţiei Locale, după toate actele cerute, am primit amendă 1.000 de lei că mai aveam terasa deschisă (afară erau 8-10 grade). Principilul românesc al oricărei autorităţi că trebuie să dăm oricum amendă.
P.S.2  În sectorul 4, primarul zice că nu ştie şi nu îşi poate asuma nicio vină. În sectorul 5, nu mai avem primar – cred că ştiţi…
P.S.3 Din păcate, statul este duşmanul «de clasă» al oricărui «mic/ mediu» comerciant. Ăla mare are lobby, noi suntem «mici/medii şpăgari»
Pardon!!! Bre… Ar trebui să ne fie partener… dar asta e o altă discuţie
P.S. 999 Atâtea astea am vorbit atat de des cu Rugină pentru că am ştiut/văzut/criticat/dezbătut degeaba la un şpritţ…”

Markus Schulz, care urma să aibă concert în România a început deja acțiunea demarând o campanie prin care dorește interzicerea oricărui gen de artificii sau pirotehnicieni la evenimentele și cluburile la care va pune muzică.

”Dear friends,
Today I remain deeply affected by the tragic news from Romania last night, where 27 people died and over 200 remain injured because of a fire inside a nightclub. When going out for an evening, the most important thing is to be in a safe environment. Sometimes the best experience about the scene we love is being able to share the memories with our friends the next morning. Sadly, the event in Bucharest is only a small example of what has happened far too many times now, and I feel that we need to change, for the safety of all.

From now on, I will forbid the use of any flames, big or small, or pyrotechnics at any of my club shows. Yes, my job is to entertain, but the wellbeing of my fans exceeds any DJ set. The music; and the love for music outweigh any visual effect. To my fellow DJs, artists, promoters, club owners and staff, and industry members, I encourage you to take the same stance. We must accept the responsibility and honor the safety of our followers.

Please keep those who are injured and have lost loved ones in your thoughts. Let us unite and make a change for the better.

With love,
Markus”

Ca mulți dintre noi, Silviu Dancu a promovat și organizat zeci de evenimente în ultimii ani, fără să-și pună prea multe probleme despre siguranța locurilor în care urma să învite prieteni, amici și spectatori. Concluzia lui este foarte pertinentă: să ne asumăm o vină colectivă.

”În ultimul deceniu am promovat zeci și zeci de evenimente. Am organizat destule evenimente. Am chemat oamenii la piese de teatru sau la concerte de jazz/rock/muzică clasică sau preclasică. La lecturi și lansări de carte. La expoziții de artă sau la conferințe. Evenimente care s-au petrecut în săli de teatru, la Ateneu, Operă, în hale vechi de fabrici dezafectate, în parcuri sau în cluburi.

Întotdeauna m-am îngrijit să fie cât mai cunoscut evenimentul x sau y. Întotdeauna m-am ocupat să fie contractele în regulă (atunci când eram coordonator de eveniment), să existe asigurate și să fie în regulă cazarea la hotel, ori transportul cu avionul/trenul/mașina. Eram grijuliu să vină presa, să fie puse toate semnăturile și să fie public. Să existe scenă, lumini, proiectoare, consumație pentru artiști. Promovarea. M-au interesat execuțiile graficienilor care făceau afișele sau activitatea de pe site și de pe social media.

Dar NU m-a interesat niciodată ce s-ar putea întâmpla în cazul unei catastrofe ca cea petrecută vineri, în Colectiv. Nu am cerut niciodată avizele la zi date de către autorități, patronilor de club. De ce nu le-am cerut? De ce? Simplu: pentru că NU mi-am pus problema. Nu am fost educat să o fac. Pentru că am fost, o zic – și îmi asum – iresponsabil.

Da, nici măcar nu mi-am pus problema. Nu m-am întrebat o secundă, ”ce se întâmplă dacă…?” Hârtiile? Irelevante. Chiar dacă puteau fi căpătate pe bază de mită, așadar, mi-ar fi putut fi aduse sub nas, nimic nu mă oprea să verific cu ochiul liber, să măsor la pas, să verific intrările. Puteam, fără să mă încred în niște hârțoage, să arunc o privire. Să întreb: câte extinctoare sunt? Câte ieșiri? Cât de inflamabil e materialul care acoperă pereții? De ce există perdele alături de prize care pot face scurt circuit? De ce e blocată ușa aia sau fie și una dintre uși (dacă vorbim despre uși duble)? Câte geamuri pot fi sparte pentru a permite ieșirea de urgență? Cum ajung afară oamenii care ar putea fi la toaletă în caz de urgență? Care dintre angajați știe să dea primul ajutor și câți angajați au o pregătire de bază în acest sens? Când ați simulat ultima oară o situație de urgență și la ce rezultate ați ajuns? Care este planul vostru, al proprietarilor sau al managerilor de cluburi, teatre și alte spații închise, în caz de cutremur, incendiu, emisie de gaze?

Nimic din toatea astea. Pur și simplu nu intrau în ”fișa postului”. Deși AR FI TREBUIT! În ăștia zece ani am chemat sute, ba nu, mii, multe mii de oameni în diferite spații, fără să mă întreb o secundă cu privire la siguranța lor acolo. O luam de-a gata… Puteam fi eu cel care a organizat un eveniment cu urmări atât de catastrofale, vineri seară. Puteau muri oameni invitați de mine, acolo, într-un spațiu al groazei. Puteam muri chiar eu!

În ăștia zece ani, Bucureștiul a avut o dinamică aparte. Numărul de evenimente, festivaluri, expoziții, licitații de artă, piese alternative etc. etc. etc. a crescut vertiginos. Infrastructura orașului a fost și este depășită atât de imaginația și de resursele organizatorilor, cât și de apetitul și de pretențiile publicului. Parteneriatele și improvizația au devenit un fel de-a face lucrurile. Aș zice că singurul fel de-a face lucrurile. Dinamica ”pieței” culturale a ultimului deceniu a prins pe picior greșit cel mai mare oraș din țară. Care, deodată, s-a dovedit mult prea mic. Dar, nu, de fapt nu dimensiunile lui sunt problema, ci lipsa de educație a noastră a tuturor, vidul de activități de gen care i-a definit istoria recentă. Bucureștiul s-a pomenit într-un dans tot mai rapid căruia nu-i cunoștea prea bine pașii.

La asta se adaugă birocrația: mariajul acela nenatural dintre scrupulozitatea sufocantă până la abuz a literei legii și relaxarea inconștientă până la cinism cu care legea aia scrupuloasă pe hârtie este evitată sau de-a dreptul ignorată în practică.

Oamenii aceia au murit pentru că un alt ”eu” a organizat un eveniment și pentru că ei, oamenii, s-au dus. Un ”eu” probabil cu mult mai bun și mai priceput decât mine în organizarea de evenimente.

Da, ancheta autorităților va găsi vinovați, va pune degetul pe ei, vor exista condamnări. Deși, de la politic până la cei care nici măcar nu merg la evenimente, dar nici nu-și pun probleme, de la organizatori la artiști, de la jurnaliști la public, de la proprietarii sau administratorii spațiilor până la autoritățile locale, nimeni nu și-a pus cu adevărat problema EXTINCTORULUI! Nimeni. Noi toți i-am omorât pe oamenii aceia, noi toți am murit o dată cu ei.

Aseară Bucureștiul a fost mai tăcut ca niciodată în ultimii zece ani. Oamenii au stat în case. S-au uitat la știri. S-au văzut în cercuri private cu prietenii. Apoi au adormit în paturile din apartamentele lor închiriate sau cumpărate. Apartamentele lor din blocuri care se pot prăbuși la primul cutremur. Au adormit tăcuți, revoltați și înfricoșați, sub pătura unei vini COLECTIVE!”

Am găsit această pagină care își propune să inventarieze toate schimbările care vor avea loc legate de incidentul de vineri, urmând ca peste 3 luni să ne întâlnim pentru a le discuta.

”Incepem sa schimbam incepand de azi, prin fiecare decizie pe care alegem sa o facem, actiune directa sau indirecta.
Dar trebuie sa stim si catre ce ne indreptam. Care este obiectivul nostru pe termen lung ?
Acesta este scopul acestui eveniment. Ca peste 3 luni, sa privim in retrospectiva si sa vedem ce s-a schimbat.
Acest eveniment nu este pentru ce facem acum. Este pentru ce am facut peste 3 luni de zile

La 3 luni de la tragedie, ne intalnim sa vedem ce anume s-a schimbat in aceste 3 luni care au trecut.

Ce modificari legislative, precum si norme de implementare a legii s-au intamplat in ultimele 3 luni ? Cat de rationale si sustenabile sunt ?
Ce detalii noi avem de la procurorii care investigheaza cazul?
Ce tool-uri si unelte noi avem acum, comparativ cu acum 3 luni, astfel incat o astfel de tragedie este mult mai greu sa se intample.
Cum acesta tragedie a contribuit la posibila salvarea a mii de oameni in cadru unui cutremur.

Precum si cel mai important, cum ne-am schimbat noi.
Cum eu, ca si om, sunt parte din schimbare, nu mai sunt cetateanul pasiv care observa cum se incalca legea in jurul meu, dar nu facea nimic.

Coruptia omoara oameni – Indiferenta te face complice.”

Colega noastră Cristina a scris un post pe fb, care merită preluat și aici, chiar dacă unii din partenerii sau colaboratorii noștri se vor supăra:

ATENȚIE la reduceri cu tema Colectiv – Reducere de 13% și o parte din încasări se duc la… bla bla. Companiile care vor să ajute, o fac deja, nu condiționează prin cumpărarea produsului lor. Dar să cumpărăm, să tot cumpărăm distracție – nu direct de la vânzătorii de alcool și țigări care se asigură că n-avem sprinklers în spații închise, ci de la amicii noștri care lucrează pentru ei – pe modelul I’m just doing my job. Să evităm să plătim prevenție, educație sau orice altceva. Ei suportă 13%, fac profit cu restul și mai aruncă un pic de “prestigiu social” cum că ai ajutat și tu alături de ei, major players. Internetul este liber – vedeți ce au făcut alte țări în cazuri similare. Cine a plătit? Consumatorii/clienții/beneficiarii? Tot societatea civilă? Cum ar fi ca daunele să fie plătite de cei care aveau un interes comercial și responsabilitate în momentul tragediei, ca în alte țări? ‪#‎colectiv‬

Ada Kaleh, scrie de luni de zile despre mizeriile cu care ne-am obișnuit, iar acum când lucrurile chiar s-au înrăutățit dramatic este timpul să acționăm:

Frati si surori ce facem cu tara asta?
Am tacut zilele astea, am tinut doliu, am plans pentru cei morti, raniti, familii si prieteni. Am intors tragedia pe toate partile, am cautat vinovati, cauze si asa mai departe. Noi suntem vinovati, pentru ca rabdarea si ignoranta noastra fara margini a permis acestor lichele sa faca ce vor. Eu unul sunt satul, am fost satul de multi ani si am tot asteptat sa se adune mai multi. Sper ca asta a fost picatura care a umplut paharul si ne unim sa schimbam sistemul si mentalitatea din temelii, sa punem pret pe moralitate si comuniune. Sunt printre noi multi oameni buni si capabili ce vor binele tuturor, dar sunt tinuti in frau de acest sistem controlat de parveniti fara scrupule. E timpul sa ne punem tineretea, forta si mintea la contributie. Vreau sa scapam de acesti mascarici, de toti, de la A la Z. Eu ca om si ca artist nu mai pot tolera umilintele la care sunt supus zilnic, de la bataia de joc la nivel de infrastructura pana la individul de rand care arunca mucul de tigara pe strada desi cosul de gunoi e la doi metri.

5 thoughts on “Un weekend de groază în București”

  1. Pingback: SOLIDAR | Feeder

  2. Pingback: . | Feeder

  3. Pingback: So sad :( | Feeder

  4. Pingback: Un weekend de groază în București (2) | Feeder

  5. Pingback: PEOPLE HELPING PEOPLE | Feeder

Leave a reply (we review all comments)