SOUNDCZECH 4 @ Centrul Ceh

SOUNDCZECH 4

Soundczech 2015

SOUNDCZECH 4 @ Centrul Ceh
28 Octombrie, 21:00

La cea de-a 4-a ediție Soundczech, muzica cehă contemporană trece granița și în Republica Moldova. Patru concerte ale trupelor cehe Aid Kid și Ventolin, însoțite de trupa românească Plurabelle (în București și Brașov) și de S.Bluyer (în Chișinău și Tirapol) vor avea loc între 28 și 31 octombrie. Toate concertele sunt cu intrare liberă.

Muzica electronica și experimentală defineste cea de-a 4-a ediție Soundczech, capetele de afiș fiind două trupe cehe tinere, care vor cânta pentru prima oară în România. Aid Kid este un muzician experimentat, care, după ce a activat în câteva trupe, a debutat cu un album care l-a propulsat imediat în rândul unora din cele mai cunoscute nume în muzica electronică din Republica Cehă. Melodiile sale, o combinație de chillwave, triphop și postrock, se bazează pe precizia compoziției și transmit o largă varietate de stări în concertele live.

Prin opoziție, muzica lui Ventolin, este energică și dansantă, melodiile sale fiind o combinație de acid house, tehno electro și dance. Cântă live folosind sintetizatoare analog, samplere Akai și instrumente electronice arhaice.  A cântat pe aceleași scene cu Modeselector sau The Presets.

Plurabelle este un duo format din Alex Bălă și Cristian Fierbințeanu, cunoscuți deja pe scena românească a muzicii electronice. Au lansat două albume: „Phantom Pyramid” și „Arsenal”. S.Bluyer este o producătoare și Dj din Republica Moldova. Stilul său, dominat de trance, ambiental și chillout, crează o atmosferă melancolică și emoționantă.

28 – 31 octombrie 2015 / ediția a 4-a

Ventolin / Aid Kid / Plurabelle (RO) / 28.10 / 21:00 / Centrul Ceh, București
Ventolin / Aid Kid / Plurabelle (RO) / 29.10 / 21:00 / Hof Cafe, Braşov
Ventolin / Aid Kid / S.Bluyer (MD) / 30.10 / 21:00 / Spălătorie, Chişinău
Ventolin / Aid Kid / S.Bluyer (MD) / 31.10 / 21:00 / Клуб «№19», Tiraspol

Intrare liberă
www.czech-it.ro

fb event

Leave a reply (we review all comments)