White Boyz #01 – AWFUL MEDIA GROUP

White Boyz (WB) @ feeder (01. Groaznic)

Acu’ vreo 3 ani in Atlanta se strang niste baieti, niste fete, si-si fac o brigada. Si cum stateau ei asa unii pe la altii pe acasa, mai cu japca, mai pe ochi frumosi, se apuca sa invete cum sa produca muzica, cum sa filmeze si sa monteze un videoclip, cum sa foloseasca un Photoshop, un Illustrator, toate instrumentele necesare in ziua de azi pentru un tanar care s-a lasat de facultate/nu-i mai place la job/s-a saturat sa vanda droguri la colt si vrea sa faca ceva cu viata lui. Asa se naste Awful Records/Awful Media Group, grup de artisti tineri, DIY, fara label in spate, fara nimeni sa le zica ce si cum sa faca. In vara lui 2014 devin din ce in ce mai vizibili (sa fie din cauza ca ‘studioul’ lor era pe aceasi strada cu benzinaria unde a facut Gucci Mane primul milion de dolari?) si printr-un transfer de date rapid ajung si la urechile mele pe partea ailalta a lumii via boxele mele japoneze din ’96.

Tata lor adica sefutu’ adica Father a produs nebunia asta care miroasea a hit ca atunci cand iti dai seama prima oara ca ai un dealer in bloc, d-aia se cearta acum cu Key! pe royalties. Impreuna cu iLovemakonnen, alt baiat din Atlanta care a explodat in aceasi perioada, ne invata sa avem grija de sanatatea noastra ca s-ar putea sa facem pneumonie la pumn de la atatea diamante la incheietura.

Tommy Genesis, ultima fata care a ajuns in crew tocmai ce a scos ultimul ei album “World Vision”. Gagica zice ca cica face muzica despre “pasarica si arta” si mie mi-au ajuns doar 2 motive incat sa pun urechea la bataie, rau n-avea cum sa fie.

Cu nume de Pokemon, skill-uri de producatoare, mc si cantareata, Abra loveste fin cu un album (un pic r&b, un pic pop) despre pierderea inocentei intitulat cum altfel decat “Roses”. Primul video de pe album “este aici, este viu, au fost zvonuri in legatura cu arestarea lui, lucruri mai rele s-au spus despre”. Sa vedem de ce spune fata asta ca e “Phil Collins cu 808-uri”.

Initial baiatu’ filma videoclipuri si ocazional mai baga cate un vers pe melodiile altora, probabil din cauza asta suna ca si cum nu prea-i pasa de rep (ar trebui sa fie un lucru rau dar nu e, de cate ori ai auzit un mc care zice ca se pisa pe el de rep si nu-l crezi). RichPoSlim, ne zice cat poate el de frumos ca n-ar trebui sa ne pese ce zice lumea despre noi si ca mai bine investim aceasi energie sa ne vedem de treaba in continuare.

Archibald Slim e rapper-ul clasic intre toti ciudatii si de departe cel mai activ, cu vreo 5 materiale scoase in 2014. Cu un negativ un pic nostalgic (ca in vremurile bune bai tata bai) si cu povestile de strada la el, ne povesteste despre o treaba de bun simt, universal valabila oriunde in ziua de azi: Totul se plateste (nu dam marfa “pe caiet” si nici la internship nu ne bagam).

“Fetti” – slang pentru bani aparut in San Francisco –  e melodia perfecta despre bani, femei, droguri si arme (inca se canta despre pentru ca inca se asculta, ce sa-i faci daca suna bine). Playboy Carti din Atlanta, Maxo Kream din Houston si Da$H (da il cheama asa pentru ca e nepotul lui Dame Dash) din New Jersey m-au gadilat frumos si la inima si la ureche.

Din 16 insi sau cati sunt, trebuia sa fie unu’ cu piramida si triunghiu’ si ochiu’. Ma jur ca e atat de raspandit simbolul asta incat ai zice ca e o conspiratie la mijloc. Chiar daca a trecut vremea cand ochiul din triunghi din piramida era la moda, il iertam pe Pyramid Quince pentru ca suna atat de bine incat isi permite sa aiba un simbol atat de comun ca nume.

Membru fondator, KeithCharles Spacebar reprezinta cu o melodie frumoasa despre fete si saliva. Si sa fim seriosi cui nu-i plac fetele si joaca cu saliva?

Am pastrat ce era mai extravagant pentru sfarsit. Da, e chiar el Ethereal, unul dintre primii membri ai gastii (si primul rapper in scaun cu rotile pe care l-am vazut pana acum). Ii da cu versuri, face beat-uri, a produs si niste jungle, face parte dintr-un duo de producatori Optimus Pikachu, le cam face pe toate si cica prima caseta pe care si-a cumparat-o a fost “In Utero”, pe mine m-a convins destul de repede la fel ca toti oamenii din grup. In alta ordine de idei, dau o bere pentru cine recunoaste sample-ul si unde a mai fost folosit.

N-am scris despre toti si am lasat link-urile mai jos pentru ca nu exista stare mai frumoasa decat aia de dupa ce ai gasit niste muzica noua care te gadila in toate locurile potrivite. Puteti sa ne multumiti mai tarziu.

http://www.awfulrecords.com
http://www.facebook.com/pages/Awful-Records
https://www.youtube.com/user/AwfullyCreativeMedia

1 thought on “White Boyz #01 – AWFUL MEDIA GROUP”

  1. Pingback: White Boyz #06 – Hi-Lite Records | Feeder

Leave a reply (we review all comments)