Christian Wallumrød Ensemble @ TNB

Christian Wallumrød Ensemble (Norvegia) @ TNB „I.L. Caragiale” – acoustic camera jazz, în premieră în România
2 Martie, 19:30


1 Martie muzical se întâmplă pe 2 martie, în noua Sală Media a TNB.  JAZZ FAN RISING oferă bucureștenilor, iubitorilor muzicii bune în general, cadoul potrivit: sunetul senzațional al quintet-ului norvegian Christian Wallumrød Ensemble, pentru prima oară în România.

Cu o singură reprezentație, concertul asigură audienței experiența ineditei combinații Acoustic / Camera / Jazz …- o posibilă denumire a inovației aduse de Christian Wallumrød și colegii săi în muzica contemporană și jazz.

Astfel, muzicienii optează să-și împărtășească creația complet acustic, implicând, aproape alchimic, liniștea din afara scenei cu sunete pure de pian și armoniu, trompetă, saxofon, violoncel, percuții și vibrafon.

Dacă Edvard Munch ar fi ascultat muzica ansamblului condus de pianistul Christian Wallumrød, e posibil să fi exclamat: ‘iată, încă o operă de artă care poate reda strigătul naturii’. Căci și despre acest lucru poate fi vorba în compozițiile lui Christian Wallumrød, care își conduce ascultătorii pe un drum cu sorginte în muzica veche bisericească, întâlnind muzica clasică a secolului XX, îmbinate printr-o comuniune rasată cu jazz-ul de avangardă și săvârșindu-se într-o complexă interferare cu sonoritățile folk-ului scandinav.

Programul pregătit de norvegieni pentru scena și audiența bucureșteană va include piese de pe albumul Outstairs (ECM 2013), laureat cu Grammy-ul norvegian.

Christian Wallumrød Ensemble urcă pe scena la Sălii Media a Teatrului Național Bucuresti I. L. Caragiale, pe 2 martie, de la ora 19.30, cu următoarea formulă:

Eivind Lønning: trompetă
Espen Reinertsen: saxofon
Tove Törngren: violoncel
Per Oddvar Johansen: percuții, vibrafon
Christian Wallumrød: pian, armoniu

Evenimentul este organizat de Asociația Green Hours, la inițiativa singurului grup românesc privat de activism în jazz contemporan european – JAZZ FAN RISING – și în colaborare cu Teatrul Național „I. L. Caragiale”, prin programul PARATEATRAL – MUZICĂ.

De altfel, concertul quintet-ului norvegian Christian Wallumrød Ensemble marchează și relansarea programului PARATEATRAL-MUZICĂ al TNB pentru 2015.

„Ansamblul dispune de o capacitate intimă în a desface, cu răbdare rară, compozițiile lui Wallumrød, care continuă să exploreze simultan o legătură atrăgătoare de tradiționalism norvegian și clasicism baroc, într-un mod atât de modern și milenar.” (John Kelman – allaboutjazz.com)

Atât iubitorii jazz-ului și ai improvizatiei, cât și puriștii muzicii clasice se vor putea lăsa cuceriți de forța rafinată a Christian Wallumrød Ensemble.


Parteneri: Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” – București, Jazz Festivals & Events, Andante Music, Audio Sis, Golden Tulip Victoria Bucharest Hotel

Bilete au fost puse în vânzare pe: bilet.ro, tnb.ro, casa de bilete TNB (cat. I – 80 lei; cat. a II-a – 60 lei)

Leave a reply (we review all comments)