ƒ. random: Istoria Universului

  • by

© ESA – full size here

Istoria Universului: aproape 14 miliarde ani ilustrați în imaginea de mai sus, cu focus pe evenimentele care au contribuit la Radiația cosmică de fond – cea mai veche lumină cunoscută.

Cronologia din partea de sus a ilustrației este o interpretare artistică a evoluției Cosmosului. Procesele pe care le poți vedea sunt inflația cosmică, scurta perioadă de expansiune accelerată prin care Universul a trecut la micuța vârstă de parte dintr-o secundă, până la eliberarea radiației cosmice de fond, cea mai veche lumină, imprimată pe cer când Cosmosul avea 380 000 de ani; de la Dark Ages la nașterea primelor stele și galaxii, care au re-ionizat Universul de la vârsta de câteva sute de milioane de ani, și până în prezent.

O listă a experimentelor care investighează radiația cosmică de fond (CMB) se găsește aici.

Pe wikipedia aflăm că Radiația cosmică de fond are temperatura de 2,725 K și frecvența de 160,4 GHz ce corespunde unei lungimi de undă de 1,9 mm, fiind încadrată în domeniul microundelor.

Pe lângă radiația de fond, în univers ne întâlnim și cu acel impediment major în călătoria nestingherită a umanității prin spațiu – radiația galactică și extragalactică, pe lângă centurile Van Allen. Aceasta vine din surse variate: explozii stelare, supernovae, etc.

Random, cf. titlului rubricii, azi am dat peste acest articol care discută, pe lângă altele, efectele radiației asupra planului umanității de a face copii extraplanetari: Sex On Mars: Pregnancy, Fetal Development, and Sex In Outer Space

the value of a random variable one would “expect” to find if one could repeat the random variable process an infinite number of times and take the average of the values obtained is…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.