Made in RO ediția #5 @ Impact Hub

  • by



Made in RO – Târg de design românesc ediția #5 @ Impact Hub
20, 21 decembrie

Pe 20 și 21 decembrie, DESIGNIST, prima și cea mai originală platformă online de design din România, pregătește a 5-a ediție Made in RO – Târg de design românesc. Evenimentul, văzut ca o ieșire în offline a site-ului designist.ro, va avea loc la Impact Hub Bucharest, unul dintre cele mai creative spații din București, aflat pe str. Halelor nr. 5 (etajul 2 & etajul 3), în Piața Unirii, la doi pași de Hanul lui Manuc.

Ediția de Crăciun, denumită sugestiv Christmas Design Magic, se anunță incendiară la capitolul design românesc. Peste 50 de studiouri de design din toată țara – București, Cluj, Iași, Timișoara, chiar și din Chișinău, te vor convinge, prin colecțiile lor nou-nouțe, special pregătite pentru acest eveniment, să oferi și să prețuiești cadourile de design Made in RO.

Îi provocăm pe vizitatori la shopping de design românesc: brăduți neconvenționali și podoabe pentru bradul de Crăciun, design textil, piese de mobilier, corpuri de iluminat, ceramică, ilustrație, accesorii pentru casă, jucării și accente fashion.

“Păstrăm tradiția și promovăm pe vizualul evenimentului un obiect de design autohton. De data aceasta am invitat-o pe Liliana Stoica, de la Deco-Box, să expună pe fundalul vizualului un brăduț din lemn vopsit într-o nuanță fresh de turcoaz. Ne inspiră să alegem o culoare neconvențională pentru Crăciunul 2014, menită să vă facă decorul de sărbători creativ și original, în spiritul cu care v-am obișnuit atât la Made in RO, cât și pe designist.ro”, ne spune Elis Popescu, fondator și Brand Manager DESIGNIST.

Ediția de Crăciun a Made in RO se desfășoară pe două niveluri, însumând 600 mp. Vizitatorii pot zăbovi la o cafea și o prăjitură în cafeneaua pop-up, special pregătită de Sis-n-me, care ne va oferi cele mai gustoase dulciuri raw și vegane. Îi așteaptă și un loc de joacă pentru copii și de socializare pentru părinți, în compania designerilor care au pregătit colecții noi de jucării.

Am pregătit și un Chocolate Design Corner, by Heidi, care ne va îndulci cu rețete de ciocolată, pe care nu le găsim în magazine, pregătite doar pentru Made in RO. Inspirați de atmosfera festivă, ciocolatierii Heidi au creat sortimente speciale de praline, tablete, figurine, steluțe și brăduți cu gust de sărbătoare, preparate și decorate în totalitate manual.

Vor expune: Threads & Throws, thecraft LAB by Irina Neacșu, .care?Cutare, Deco-Box, Allistration, Iutta, Marie Nouvelle, Doriana Drăghici, Bogdan Deliu Design, Zâmburi, Concept Jupiter, Atelier Lemnia, Cai verzi pe pereți, Marele Deget Mare, Alina Constantin Ceramics, Atelier Simpluș, Prăvălia cu Păpuși, Lână și Beton, Loved Things Studio, Alexandra Măzgăreanu, Colorhood, Oana Stoica Ceramics, Ceramic Sparrow, Eyecandy Monsters, Mădălina Teler (De Ceramică), Simplexio, Mihai Stamati, YaU, Vegmade, Bianca Georgescu, The Little Things, Wools & Wolf, Christine on the Clouds, 441 Design Studio, Fab Lab, Irina Florea, Ciprian Manda, Kihi-Kiha, Adrian Balcău, Szasz Zsuzsa, Arcasha, Alina Turdean, Anca Trestian, ACBC, Bowtique, Kaptura de aer, Aerium, Upside Down, Noha Nicolescu, Anca Pandrea, Contemporia, A 47-a, Bianca Grin, Life in Mono, Brielle Bijoux, The Herbalist.

fb event

Leave a reply (we review all comments)