Mare e grădina naturii: caracatița și conștiința
Când eram mică, vietăți prea diferite de mine îmi provocau diverse emoții neliniștitoare, de la frică la dezgust. Acum că am crescut, am devenit genul de persoană care colecționează fotografii cu ființe bizare, nu consumă carne și este mai mult amuzată decât speriată de dezorientarea bietului gândac pe care-l deranjezi când aprinzi lumina. În continuare, veți afla de ce caracatița este o capodoperă, pe care nu o pot pomeni fără a vorbi puțin de conștiința animalelor.
Ca o introducere în lumea caracatiței, voi împărtăși cu voi un clip al lui Zefrank, care ne-ajută să învățăm în timp ce ne amuzăm.
Extraordinară creatură, nu? Însă ce m-a făcut să doresc din tot sufletul întâlnirea cu o caracatiță a fost acest articol care oferă o imagine uimitoare a animalului, foarte asemănătoare din multe puncte de vedere ca cea a unui mamifer, când vine vorba de comportament. Fiecare are altă personalitate, plăceri și antipatii, și sunt capabile de afecțiune pe care o arată deseori prin îmbrățișări și alintări.
photo by Simon Chandra
Și aici ajung la partea complicată: conștiința animalelor. Un consens asupra definiției conștiinței nu există nici măcar pentru oameni, iar când intri în lumea cu un limbaj total diferit al speciilor acestui pământ, problema se complică. În 2012, oamenii de știință au semnat The Cambridge Declaration on Consciousness, care declară că lipsa neocortexului nu împiedică formarea conștiinței, prezentă la numeroase animale, printre care păsări, mamifere, cefalopode. Implicațiile sunt enorme, desigur, iar discuția despre subiect este infinită.
by Alex Postigo
Cumva simt că fiecare ființă (incluzând plantele, a căror inteligență este intens dezbătută, merită citit acest articol) are conștiință și că e firesc să existe forme diferite ale acesteia, la care s-a ajuns în alt mod (cum este și cazul păsărilor). Revenind la caracatița care învață cu ușurință, folosește scule, comunică prin schimbarea culorii pielii și pare desprinsă dintr-o poveste SCI-FI, va fi o onoare să o privesc în ochii care sunt incredibil de similari cu cei umani, să o las să mă guste (știu că sună ciudat, dar asta e natura) și să îi spun cât de mult mă bucur că există.
Găsiți restul articolelor despre natură aici.