Diploma @ Palatul Știrbei

  • by



Diploma @ Palatul Știrbei
20-23 noiembrie

The institute prezintă următoarea generație de creativi români
Pornind de la premisa că lucrarea de diplomă este cel mai elaborat proiect al unui student din toată perioada facultății și că prezentarea acesteia se limitează de cele mai multe ori la publicul restrâns al cadrelor didactice, familiei și prietenilor, The Institute a lansat DIPLOMA- un eveniment dedicat, prin care încearcă să aducă lucrările de diplomă ale absolvenților de facultăți creative și vocaționale în atenția unui public cât mai larg.
Prin implicarea facultăților creative din București, organizatorii își propun să genereze un dialog atât între studenții din diferite domenii, cât și între facultăți, care să se dezvolte și să se transforme în parteneriate, proiecte comune, colaborări.
Prima ediţie DIPLOMA va avea loc în perioada 20-23 noiembrie 2014 și va cuprinde spectacole de teatru, recitaluri de muzică, proiecții de film și expoziții. Evenimentele vor avea loc la Palatul Ştirbei (Calea Victoriei nr 107-109) și vor cuprinde lucrările a peste 500 de absolvenți de la peste 25 de specializări ale celor mai importante facultăți de profil din București.
Evenimentele și expozițiile din cadrul Diploma au în vedere atragerea unui public interesat de artă și industii creative, care poate fi un potențial angajator sau un partener al tinerilor absolvenți, organizatorii privind acest proiect ca o rampă de lansare pentru următoarea generație de creativi din România.
Universitățile și Facultățile partenere ale primei ediții DIPLOMA sunt:
• Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”
• Universitatea Națională de Arte din București
• Universitatea Națională de Muzică din București
• Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”
• Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică- Secția Design Industrial, Universitatea Politehnică București
• Facultatea de Arhitectură-Universitatea Spiru Haret
• Facultatea de Arte- Hyperion

The Institute este fondator al Romanian Design Week, AdPrint, Internetics, Institute, The Magazine şi Noaptea Agenţiilor, organizator al Effie Awards România, Şcoala ADC*RO şi ADC*RO Awards.

Leave a reply (we review all comments)