Connected. Despre viitor, orașe și oameni / expoziție @ MNAC

  • by

Connected. Despre viitor, orașe și oameni / expoziție @ MNAC
12 noiembrie

O expoziţie cu vernisare simultană în 4 orașe europene: București (România), Amsterdam (Olanda), Bergen (Norvegia) și Stockholm (Suedia).

Auzim din ce în ce mai multe despre orașul inteligent: maşini împărțite cu alții, transport public performant, reţele energetice alternative monitorizate permanent pentru a face economii, clădiri verzi, străzi conectate la internet şi altele la fel. Poate v-ați aștepta ca o expoziţie despre oraşele viitorului să pară desprinsă din filmele sci-fi, însă expoziţia Connected o să vă spună altă poveste. Una despre idei şi oameni care sunt mai „smart“ decât sistemele „smart“ şi care ştiu să îşi facă oraşele în care trăiesc mai bune. Tehnologia e doar un prim pas, dincolo de ea sunt ideile care îi animă, dorinţa de a fi împreună, nevoia de a acţiona rapid şi eficace. Orașele inteligente sunt cele locuite de societăți „smart“, care au iniţiativă, care învaţă repede ce au de făcut, pentru care colaborarea și deschiderea sunt vitale, dar care și știu să-și repare singure barca atunci când se strică.

Connected ne spune întâmplări cu această nouă societate inteligentă şi creativă din 4 oraşe diferite, suprapunând experiențe și definind trăsături comune – un nou contract social între cetățenii Europei. La Amsterdam, o comunitate își construiește un cartier plutitor ce regenerează o bucată poluată și abandonată de oraș. „Stockholm on the move” e un exemplu de planificare democratică ce, iată, se dovedește și profitabilă. Din Bergen ne vin povești despre orașe comestibile sau parcuri pentru peste 60 de comunități diferite. România e reprezentată de organizații care, pornind de la aproape nimic, inovează bricolând tehnologii de ultimă oră, creează spațiu public, educă viitori cetățeni urbani, salvează patrimoniul, construiesc artă, comunități și rețele internaționale.

Vă așteaptă la MNAC toate aceste lucruri, precum și instalații cu roboți ce desenează 3D sau care ne vor pune în legătură directă cu publicul din celelalte trei orașe europene.

fb event

Leave a reply (we review all comments)