Mare e grădina naturii: porumbei, că-i plin de ei

  • by igu



Mare e grădina naturii: porumbei, că-i plin de ei

Îmi place mult de tot natura și-ale ei viețuitoare diverse, o amestecătură eclectică și plină de minune. M-am tot gândit ce subiect să aleg pentru un nou articol, și mi-am dat seama că am în jurul meu un animal care conviețuiește cu mine în acest oraș și pe care-l văd atât de des, încât nu-i mai dau atenție. Porumbeii n-au o reputație minunată – își fac nevoile pe străzi și oameni, și-n plus nu știu prea multe – știți expresia “pigeon brain”? E un mit, pentru că porumbei sunt destul de badass, iar în acest articol voi explora tot ce-i mai interesant despre ei.

Porumbeii domestici, cei pe lângă care ne plimbăm (și pe care, uneori, îi ocolim) în fiecare zi, se trag din porumbeii sălbatici Columba livia, numiți în engleză “rock pigeon” după obiceiul lor de a se cuibări între stânci. Au fost primele păsări domesticite de oameni, fiind menționați în scrieri cuneiforme din Mesopotamia vechi de peste 5000 de ani și în hieroglifele egiptene. De-a lungul istoriei au fost foarte utili în momente critice, cum ar fi războaie, când simțul lor al orientării era folosit pentru a transmite mesaje la distanțe foarte mari.
Apropo, știți cum își dă seama porumbelul unde trebuie să ajungă? E un mister, dar există niște teorii, și-s toate foarte tari: se orientează după mai multe lucruri, cum ar fi câmpul magnetic al planetei, poziția soarelui, un ceas intern, o hartă cu raze infraroșii, compas cu lumină polarizată, iar noaptea, orientându-se după stele. You go pigeon! Cât despre capacitățile lor mentale, ele sunt destul de evidente, dat fiind faptul că pot face atâtea lucruri. Printre altele, porumbeii mai știu să facă diferența între doi stimuli diferiți. Au învățat diferența dintre o pictură de Monet și una de Picasso într-un experiment celebru.

Creaturile urâțele de mai sus sunt niște bebeluși care vor fi crescuți de părinți care stau împreună o viață, și au grijă împreună de cei mici, incubând împreună și hrănindu-i pe cei mici cu lapte de porumbel, o substanță nutritivă secretată undeva în gușă care este regurgitată apoi pentru pui. Nu tocmai o masă acceptată social de oameni, dar natura are felurile sale aparent barbare de a funcționa, fără să-i pese de ce credem noi.

Mai sus puteți admira o poză făcută de mine prin București. Îmi place să mă uit la cei mici cum se așază la înălțime. Și-ajung destul de sus, pot zbura până la aproape 2000 de metri, iar cel mai rapid porumbel înregistrat a reușit performanța de a atinge 149 km/h. De altfel, mulți porumbei sunt crescuți pentru curse, întrecându-se pentru distracția oamenilor (suntem mai dubioși decât porumbeii care vomită hrana).

Faceți cunoștință cu Cher Ami. În Primul Război Mondial, s-a plimbat deasupra câmpului de luptă și a salvat mii de soldați francezi pentru că și-a continuat drumul către destinație și după ce a fost împușcată în piept și și-a pierdut aproape întregul picior de care era atașat mesajul. A fost decorată cu ‘Croix de Guerre’, medalia destinată eroilor, și acum o găsiți împăiată la Smithsonian Institute.
Și încă ceva…știți Reuters? Ei au început lucrul folosind porumbei care trimiteau știrile din Germania în Belgia, fiind mult mai rapizi decât telegraful din anii 1850.

Cam așa cu porumbeii. Sper că v-a plăcut articolul și că aveți acum sentimente pozitive față de acest animăluț, cum ar fi natural de altfel să aveți pentru toate speciile care împart pământul cu noi. Ne revedem în curând la o nouă ediție Mare e grădina naturii, până atunci numai bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.