Silent Strike lansează CAROUSEL / afterparty: RE:ACTIV cu LEO @ Colectiv

  • by

Silent Strike lansează CAROUSEL / afterparty: RE:ACTIV cu LEO @ Colectiv
27 septembrie, 22:00

Pe deja tradiționala dată de 27, în cazul de față: septembrie, producătorul Silent Strike lansează ”Carousel”. Acesta marchează un prag important din cariera sa, fiind al zecelea material în completarea discografiei sale și al doilea pe anul acesta, după ”Simtetizator”.
EP-ul conține șase piese, dintre care una este o colaborare cu violoncelista americană Sam Rae.

EP-ul a fost lansat de ziua ”autorului”, ca o formă de răspuns la gândurile bune ale fanilor, amintind și de lansarea piesei ”27”.
Accesați BandCamp, unde poate fi ascultat și cumpărat:
www.silentstrike.bandcamp.com

Producătorul român este cunoscut pentru influențele sensibil-instrumentale ale muzicii sale electronice, precum și pentru numeroasele sale colaborări inedite cu artiști variați. Puteți citi mai multe pe pagina muzicianului, iar noi vă așteptăm cu drag la concertul de lansare ”Carousel”, care va fi completat de proza vizuală a lui Dan Basu.

Afterparty – RE:ACTIV cu LEO

Reacția firească la tot ce se petrece în jurul nostru este să dăm drumul alternativului din lesă. Să îl lăsăm să dicteze, așa cum este corect, petreceri cu gust și bun simț muzical, să cearnă ce e de cernut și să aplaude ce e de valorificat. Oaza muzicală cu responsabilitate estetică se retrage în Colectiv, unde sunteți așteptați în fiecare sâmbătă sub atenta îndrumare a îndrăgitului Leo. Prin alternativ sperăm că nu înțelegeți altceva decât preaiubitele indie, electro, și celelalte genuri ce merită un dans cinstit!

După 22:00
Colectiv: noi și voi.
Bilet: 15 lei.
Ne rezervăm dreptul de a ne selecta clientela

fb event

Leave a reply (we review all comments)