Advertising yourCreativity @ incubator107

  • by

Advertising yourCreativity @ incubator107
24 septembrie și 1 octombrie, 19:00-21:00

Ce?
Creativitatea este o calitate ce aparține tuturor, indiferent de frecvența cu care este folosită sintagma “eu nu sunt o persoană creativă”, pe care mulți și-o transformă în etichetă și o poartă, mai mult sau mai puțin conștient, la vedere.
Minciuna, de exemplu, este un rezultat al utilizării creativității, prin simplul fapt că presupune inventarea unei alternative a realității. Sau, câteodată, poate însemna chiar descoperiirea realității, dar acesta e subiectul unui alt atelier. Revenind la minciună. Pentru a se naște, aceasta va apela de fiecare dată la creativitate. Așa că putem spune că ne folosim de creativitate atât de des, încât nici nu ne mai dăm seama că o facem.
La fel ca în cazul oricărui instrument, există metode prin care să descoperim, să utilizăm și să dezvoltăm creativitatea în favoarea noastră. Și exact acesta este scopul atelierului Advertising yourCreativity.
Timp de 3 întâlniri a câte 2 ore, vom descoperi împreună declanșatorul creativității, printr-o serie de exerciții de dezvoltare personala frumos împletite cu aplicarea de tehnici și metode din advertising și marketing. În plus, vom identifica blocajele întâlnite în exprimarea creativității. Cu alte cuvinte, vom afla de ce ne e greu sa scoatem ideile din noi și să le punem în practică. Și partea și mai frumoasă este că ne vom propune să și depășim aceste bariere.

24 septembrie – Creativitatea – Tehnici si metode: Brainstorming-ul
A doua întâlnire va dezvălui tehnici și metode de utilizare și dezvoltare a gândirii creative, cu focalizare pe brainstorming. Vom recrea atmosfera unei agenții de advertising, în care toți participanții la atelier vor avea un rol într-o echipă de creație. Atelierul va răspunde la întrebări precum “Oare să zic ideea mea?”, “Când e bine să-mi exprim ideile vs. când e util să nu o fac?” sau “De ce mi-e atât de greu să recunosc că mi-e greu?”
1 octombrie – Gândire creativă aplicată
În cadrul celei de-a treia întâlniri, vom pune în practică tot ceea ce identificăm ca fiind gândire creativă, printr-o serie de exerciții și role-play-uri din lumea advertising-ului. Astfel, vom descoperi în ce condiții alegem să ne utilizăm creativitatea și ce putem obține atunci când o facem. Atelierul va răspunde la întrebări precum “Cât de necesar este pentru mine să-mi exprim creativitatea?”, “Cât de greu sau ușor este sa imi pun ideile în practică?” sau “Cât de important e să-mi dezvolt gândirea creativă?”

Cu cine?
Sunt Adriana Beștea, creativă entuziastă, Style Consultant cu mulți ani de experiență în advertising, marketing și PR, ca și Copywriter, PR Manager, Marketing Manager și Creative Director.

Îmi place să-mi petrec timpul în preajma oamenilor, să ofer și să primesc energie pozitivă, să împărtășesc și să acumulez cunoștințe, să mă descopăr și să mă bucur.

Cu ce?
Cu întrebări multe, cu deschidere, cu zâmbete și exact cu starea în care vă aflați în momentul respectiv.

Când?

miercuri, 24 septembrie 2014 de la 19:00 la 21:00
miercuri, 1 octombrie 2014 de la 19:00 la 21:00

Unde ?
Atelierul se ține în mansarda noastră din str. Traian 107 (Zona Hala Traian), sector 2, București. Dacă nu știi deja, află cum să ajungi.
Cum?
Înscrierea la atelier se face online. Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.
Donaţia ta ajută incubator107 să supravieţuiască și ne încurajează meşterul. Sugerăm o donație de 30 lei pentru fiecare întâlnire și20 lei pentru studenți și liceeni.
Dacă nu vă puteți permite, nu stați departe, ne puteți ajuta în alte feluri: să promovăm în companii Programul de descoperire a pasiunilor, să închiriem mansarda pentru alte traininguri sau evenimente, să atragem sponsorizări sau să umplem pur și simplu mansarda de bucurie – http://bucuresti.incubator107.com/colaborari.html.

Leave a reply (we review all comments)