BalKaniK! Festival 2014 @ Grădina Uranus

BalKaniK! Festival 2014 @ Grădina Uranus
12-14 septembrie, 12:00

Cea de-a patra ediție BALKANIK! Festival va avea loc între 12 și 14 septembrie, în Grădina Uranus din București, unul dintre spațiile magice ale Bucureștiului, care se deschide anual publicului doar la festival.
Line up-ul include trupe care îi vor reuni pe cunoscătorii de world music, Balkan beat, gypsy swingcore și iubitorii de sound-uri electro, dub-reggae, hip-hop.

Shantel & Bukovina Club Orkestar (Germania) – Balkan-Pop

Shantel este cel mai cunoscut DJ din Balcani, care transformă instant orice mulțime din fața scenei într-o petrecere. Născut la Frankfurt, cu origini în Bucovina, aflat într-o permanent căutare de noi sunete și emoții, a cântat la cele mai mari festivaluri din întreaga lume, de la Glastonbury la Roskilde, cu rezidențe la Istanbul, Roma, Viena, Zurich și a câștigat numeroase premii, printre care BBC World Music Award. A compus coloane sonore pentru filmele Borat (r. Larry Charles, 2006) sau The Edge of Heaven (r. Fatih Akin, 2007)

“…Shantel ia trâmbițele sălbatice ale trompetelor balcanice și ridică nivelul de adrenalină chiar mai sus, cu digital funk. – Mojo

Kiril Dzajkovsky feat. TK Wonder & Ghetto Priest (Macedonia, US, UK) – Balkan Beat

Kiril este unul dintre cei mai apreciați compozitori și producători de muzică electronică din zona Balcanilor, cunoscut publicului festivalier pentru show-uri explozive în cadrul EXIT Festival, Pohoda, Woodstock, Gypsy Jazz Festival. Muzica lui Kiril aduce pe scenă un fusion electric cu influențe tradiționale macedonene, alămuri, reggae, jungle MC și electro rap.

Kottarashky & The Rain Dogs (Bulgaria) – electro-acoustic/Balkan-psychedelic

Una dintre cele mai inovatoare și solicitate trupe de muzică etno-electronică din Sofia, a fost revelația de la ediția de anul trecut și se numără printre artiștii care au semnat cu faimoasa casă de producție Asphalt Tango. Pornind de la înregistrări autentice din satele bulgăreşti, Kottarashky aka Nikola Gruev a format o trupă à la Tom Waits, cu un stil și o muzică „vizuală” greu de imitat.

Čači Vorba (PL) – Gypsy fusion

“Limbă sinceră” (expresie din limba romani), Čači Vorba este una dintre cele mai premiate trupe poloneze la nivel internaţional din ultimii ani, recent distinsă cu premiul German Record Critics’ Award. Čači Vorba este o trupă poloneză de Gypsy-fusion, specializată în muzică din Europa de Est, din spațiile carpatic și balcanic, cântată cu “inima, spiritul și cunoașterea” și mixată cu jazz, French musette, minimalism. Cei de la Čači Vorba își numesc muzica joc’n’roll, pornind de la românescul joc.

“Unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale folclorului polonez.” – Songlines (UK)

“Nici măcar cineva cu origini româneşti nu ar fi interpretat la un nivel atât de intim, cu atât de multă convingere şi pasiune vechea melodie lăutărească din mahala.” – MDR Figaro (DE)

Django Lassi (Germania)  – Gypsy swingcore

Django Lassi și-au creat o reputație, atât în pub-urile cabaret din Berlin și la festivaluri europene de open-air jazz, cât şi la festivaluri uriaşe şi rave-uri extatice de trance. Au înțeles cum să creeze un fusion de mare clasă între jazz manouche și gypsy swing, care conduce la o stare contagioasă ce te îndeamnă la dansuri balcanice sălbatice ori poetice.

„Ar fi un motiv aproape să te căsătorești, dacă ai ști că Django Lassi cântă la nuntă” – taz.de

Despre bâlciul urban de la Balkanik! Festival: Bâlciurile de altădată se organizau în marile orașe în preajma sărbătorilor, așa că Balkanik! Festival este gazda primului bâlci urban din istoria Bucureștiului, cu ocazia începerii toamnei, între 12 și 14 septembrie, între orele 12:00 – 23:00, în Grădina Uranus (Str. Uranus nr. 144). Publicul va fi întâmpinat cu un târg de mâncăruri tradiționale românești și balcanice, locul de Haleală unde se găsește mâncare mai zdravănă (fasole cu ciolan și mămăligă, gulaș unguresc, papricaș, dar și berbecuț la proțap, kebap, balik yemek și gozmele turcești). Se poate lenevi în zona de lounge Tea&Coffee, unde se servește un ceai sau o cafea la nisip, în timp ce se stă la taifas cu campionii barista ai României. La Târgul de meşteri şi handmade îi așteaptă podoabe și decorațiuni create de meșteșugari și artizani, iar copiii vor fi antrenați cu spectacole cu foc, circ și jonglerii. Copiii și mai mici sunt încurajați să încerce roata olarului, sticlăria sau alte ateliere în ton cu festivalul. Nu va lipsi o zonă specială de selfie. Recuzita pentru ședința foto va fi căruța cu paie, încărcată cu baloți, mustăți de țigan şi bărbi, să simți că ești la Balkanik Festival. Nu le rămâne decât să-și facă zeci de poze și pe cele mai bune să le urce pe Facebook cu hashtag-ul #balciurban.

Intrare:

Abonamentele pentru 3 zile costă 130 de lei și pot fi cumpărate din rețeaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo şi reteaua librariilor Cărtureşti și Humanitas și de pe site-ul eventim.ro), online de pe balkanikfestival.ro, sau în sistem print at home, de pe easytickets.ro.

S-au pus în vânzare biletele pentru o singură zi care pot fi achiziționate la prețul de 65 lei. Studenții și elevii până în 18 ani beneficiază de o reducere de 50%, pe baza carnetului de student/elev, atât pentru abonamente cât și pentru biletele de o zi, iar accesul copiilor sub 7 ani este gratuit.

fb event

Leave a reply (we review all comments)