feeder insider w/ Liar

feeder insider Liar

[en]

În cei 3 ani de activitate sub numele Liar, dj-ul și producer-ul bucureștean a redefinit genuri, sfidat limitele, scos o grămadă de muzică, remixat piesele unor artiști ca The xx, Mikky Echo, Active Child, Trust, să numim doar câțiva, și a atras ochiul, urechea și aprecierea lui Jamie XX, Kastle, etc. Este foarte greu să îl încadrezi  într-un gen, munca lui este eclectică, combinând ce-i mai bun din tot felul de muzică din perioade de timp diferite, concomitent găsind abordări noi și sugerând altfel de direcții

Ne-am întâlnit cu Liar și am povestit fel de fel de lucruri, apoi am făcut niște poze foarte faine. Le împărtășim cu voi în feeder insider-ul de săptămâna aceasta.

Keywords: cybertime, eclectic, sci-fi, mixed media, hyper-ego, ezoterism, komfort-kitsch

Hello, Liar!

Iată ce ar vrea feeder să știe despre tine:

Primul lucru pe care îl fac când mă trezesc… îmi iau pastilele de zâmbăreț.
A face muzică este, pentru mine, un mod de a… fi, pur si simplu.
Lucrul adesea neînțeles despre artă este… că ar fi gratuită. Nu este.
În adolescență, ascultam foarte mult… metal.
Dacă ar fi să-mi definesc stilul vestimentar, aș spune că e… komfort kitsch.
Instrumentul meu preferat este… FL Studio.
Muzica bună se cunoaște după… dacă-mi place mie.
O dorință încă neîmplinită de-a mea… să lucrez cu Drake.
3 release-uri care au redefinit propriul gen…

“Classical Curves”, al lui Jam City, a adăugat o nouă ramură continuumului de UK club music, și a reinventat și definit incredibil de clar sunetul unic Night Slugs, tot restul catalogului lor de atunci preluând o bună parte din ADN-ul muzical al albumului.

“Take Time”, al lui Mumdance, tocmai a setat un nou standard pentru minimalism, reducționism (și nu în sensul leneș și facil de minimal techno obosit, ci într-un sens brutalist și inventiv). Mumdance este, în momentul de față, producătorul care face cel mai mult cu cel mai puțin. Absolut nebun materialul, mai ales “The Sprawl”… un avant-garde frenetic, dar nepretențios si funcțional.

“Voidness”, al lui Borealis – cel mai underrated release al deceniului, unul care a inspirat duzini, dacă nu sute de producători, dar care încă nu a primit laurii meritați.

 

Ana Moca-Grama: Liar, mă bucur foarte mult că în sfârșit apucăm să vorbim. Anul acesta a fost extrem de plin pentru tine, release-uri, colaborări și “Cybertime” – EP-ul pe care tu îl descrii, ca să știe și cititorii, cam așa: ”Dacă este să considerăm cyberspace-ul ca fiind un colaps al spațiului într-un singur punct (prin trivializarea digitală a distanțelor), putem considera “cybertime”-ului ca un colaps al tuturor instanțelor discrete ale realității, de-a lungul unei linii în a patra dimensiune, într-un singur punct (prin trivializarea digitala a timpului).” De unde și cum a pornit pasiunea pentru acest spațiu digital și ale sale concepte?

Liar:În primul rând cred că pasiunea asta este intrinsecă tuturor din generația noastră și cea adiacentă. Nu m-am născut cu internetul, dar el a fost destul timp în viața mea astfel încât, într-un fel sau altul, să se insereze în fiecare aspect al vieții mele.

Plus, sunt un exemplu perfect al cuiva pentru care internetul a fost o resursă neprețuită- fără el n-aș fi făcut sau n-aș fi ajuns nicăieri… nu știu, poate aș fi ajuns, sunt destul de descurcăreț, dar grație internetului nici n-a trebuit să-mi pun vreodată problema. Mi-a permis să fiu un artist internațional, independent și emancipat de colectivele locale extrem de efemere, neserioase, sau mercuriale.

În plus, am crescut cu romane de Asimov și Orson Scott Card, cu Star Trek TNG, cu trilogia Matrix, cu Akira, cu Ghost in the Shell, și dintotdeauna am avut o pasiune aproape nerdy pentru sci-fi. Ce-a pus punctul pe “i”, și mi-a articulat cumulul de obsesii într-o filozofie coerenta tehnofetisista și transumanista, a fost când am citit (mult prea târziu în viață) “Neuromancer”, a lui William Gibson.

AMG: Ești într-o relație strânsă cu muzica de aproape un deceniu, iar stilul tău este definit tocmai de lipsa aderării la un gen anume, luând ce-i mai bun și mai potrivit din diverse arii ale muzicii electronice și îmbinându-le cu măiestrie. Totuși, un cuvânt-definiție apare când vine vorba de stilul tău: esotech. Povestește-mi un pic despre el și despre el.

L: Este o glumă mai mult, nu mai știu dacă a pornit de la cei de la Farver Music, sau a venit mai târziu, pornind de la fani pe Facebook, sau de la Alin Stan/Redshore. La un moment dat cineva a comasat “esoterica” cu “techno”. Ar fi fost un handle mișto dacă în tot eclecticismul meu mi-o ardeam macar constrans de limitele vagi ale techno-ului.

AMG: Track-urile tale au niște denumiri foarte interesante. Am stat ceva pe net căutând ce înseamnă “erumpo ortus”, învățând cuvinte noi (phalanx!), și realizând că piesele de pe “Que” au toate denumiri din universul White Wolf (foarte interesantă și povestea lor, găsiți mai multe pe-aici). Cum alegi aceste nume, și câtă legătură au cu piesa în sine?

L: De foarte multe ori, întâi aleg numele piesei și după aceea fac piesa, pentru că sufăr de o mare problemă: știu să fac foarte multe chestii, am acumulat o librărie enormă de sunete și sunt complet familiarizat cu prea multe synthuri, efecte, unelte de mix/master, etc. Și atunci sunt paralizat de posibilități. Pentru mine o zi bună e o zi când mă trezesc, iau pastilele, mănânc, si apoi mă apuc de o piesă și la un moment dat, 6/8/12 ore mai târziu am terminat-o, cap-coadă. Cel mult îi fac master mai încolo, asta îmi place să-l fac la diferență chiar de cateva luni, să uit complet materialul și să pot să-l judec ca inginer, obiectiv. Dar titlul dictează conceptul și conceptul dictează o direcție, mă ajută să aleg sunete, să fac sound design, să compun, să structurez și să mixez simbolic, conceptual, și sinestezic. Și asta îmi permite să fiu rapid, să fiu prolific, și uneori să inovez accidental.

AMG: Apropo de Assamites, care sunt jocurile tale preferate?

L: Final Fantasy VII, VIII, IX, seria Fallout, Grim Fandango, Planescape: Torment, Warhammer 40k, Shadowrun, seria Half-Life, seria Oddworld, seriile System Shock și BioshockVtM Bloodlines, evident… Un joc foarte prost făcut, neterminat, buggy; însă îmi place la nebunie pentru că îmi place la nebunie povestea, lore-ul și lumea respective… Jucam cândva VtM pe foaie și hârtie. Am jucat un pic în generală, un pic în liceu, și de-atunci n-am mai reușit să încropesc o echipă.

AMG: Cât despre universuri imaginare, câteodată devin concrete, cum este și în cazul tău. Ți-ai creat o lume aparte, unde regăsim mai mult decât muzică: concepte noi și idei redefinite, pe plan vizual și lingvistic care la prima vedere sunt criptice, iar tot acest mixed media îl construiește pe Liar. În afară de muzică, ce planuri creative ai?

L:Îmi place să mă bag foarte mult în videoclipurile mele, inițial într-o manieră pur regizorală. Întotdeauna, toate clipurile incep cu „ok, am o idee, fă asta” și apoi, bineînțeles, pentru că sunt perfecționist și control freak nu ieșea exact cum voiam și eram „hai că învăț soft-ul necesar și fac și eu o parte” și uite-așa am învățat montaj, un pic de color-correction, motion graphics, design 3D, photoshop.

O să apară curând 3 videoclipuri – unul pentru Cybertime, unul pentru Pygmalion (pentru un maxi-single cu Pygmalion + încă 3-4 remixuri), si unul pentru lead single-ul de pe următorul material.

AMG: Identitatea ta este puternică, greu de ignorat, de la stil vestimentar până la activitatea de Facebook. Care au fost influentele tale, cunoscuți sau necunoscuți, din acest punct de vedere?

L: Nu m-am gândit niciodată. Parțial moda artiștilor de la YMCMB, parțial tot felul de chestii latente de când eram tânăr. La început era doar o chestie de subcultură, apoi a devenit o extensie a faptului că eram frontman în trupe. Eram cu vampireală în full daylight: trenchcoat-uri și gheare, dermatograf și fishnets. Atunci eram foarte concerned [n.r. cu identitatea], a mai rămas acum ceva latent și o fac printr-o accesorizare mega-ieftină și zero gândită, doar așa ca să sară în ochi. E un fel de peacocking involuntar, probabil. Îmi plac tot felul de lucruri care au legătură mistică și simbolică cu cine sunt eu, deep down. De exemplu, pentru mine, obsesia cu leopard print (n.r. purta încălțări și avea o cruce la gat cu leopard print) nu ține doar de estetică, ci are legătură cu faptul că sunt leu… de-asta și am un EP numit „Alpha”… și tot asa. Cât despre activitatea online… e o extensie a umorului meu morbid, a preferințelor estetice uneori mega-„greșite” (obiectiv vorbind) și uneori mega-conservatoare (sunt foarte tradiționalist din câteva puncte de vedere), a deviațiilor mele asumate și nutrite. Citiți printre rânduri și o să mă cunoașteți mai bine ca mama.

AMG: Ce simboluri te mai atrag?

L: Următorul EP se numește „Scorpio” și prin el îmi explorez ascendentul zodiacal. Astea sunt din India (n.r. îmi arată lanțurile), le țin ca niște amulete, au niște funcții, sănătate, anti-deochi, prosperitate. Sunt făcute pentru mine special, de swami-ul de la templul pe care l-am solicitat.

AMG: Ce-ai făcut la templu?

L: Am fost citit, mi s-a găsit avatarul. Nrsimhadeva.

AMG: Nu știu cum decurg ceremoniile.

L: Pentru majoritatea ar fi super plictisitoare, pentru mine au fost mega-fun, fiind cu multă mitologie hindu.

AMG: Cum a fost în Mumbai?

L: A fost extraordinar. Eu sunt foarte ipohondru și foarte pesimist, dar în același timp, din mandrie, nu prea îmi place să mă feresc de chestii. Când a fost vorba sa „Hai mă în India!” puteam să play it safe și-am zis nu, trebuie să mă duc, e prea unic. Nevaccinat, din scurt asa. În avion îmi ziceam „o să mor, o să mor”, în aeroport la fel.

AMG: Era culture clash-ul așa puternic?

L: Nu culture clash-ul (puțin spus culture clash)… în primul rând m-a lovit aerul, care nu e respirabil pentru un turist din prima, eram (n.r. imită zgomotul de sufocat), nu puteam, era groaznic, un melanj de parfum ieftin cu căldură și potpourri, curry, transpirație, soaie, gunoi și umezeală. Ne-am întâlnit cu promoterii, un prinț saudit/indian educat în Canada, plus 2 expați canadieni, am intrat într-o dubă cu aer condiționat și din momentul ăla n-a mai fost nimic neconfortabil sau confusing. India e superbă când o parcurgi dintr-o poziție privilegiată sau semi-privilegiată de post-colonial, cum eram noi. Am stat la un hotel de 6 stele care era mai ieftin decât un hotel de 3 stele de la noi, avea camere personalizate, într-un cartier în care locuiau celebritățile de la ei și unde casele n-au număr, au nume. Între două dintre aceste case era o clădire abandonată, în putrefacție. Contrastul ăsta îl vezi peste tot. Locul în care am băgat muzică a fost unul din cele mai marfă cluburi în care am fost în viața mea, în materie de soundsystem, condiții, respectarea rider-ului, scule, public („mondeni” de pe la ei). Show-ul a fost extraordinar. Însă în club am intrat printr-un KFC și la 1 a.m. a venit politia să ia șpagi, deși clubul respectiv era în regulă… 2 zile mai tarziu m-a oprit un om din slums pe stradă. Părea de 60 de ani, și nu părea să fi avut vreodată access la internet. M-a intrebat dacă eu sunt Liar care a pus în Big Bang, că i-a placut mult. Nu mi-a cerut bani, în contextul în care aproape toată lumea din jurul lui cerșea. Nici azi nu știu cum de omul ăla a auzit de mine, cum de știa cum arăt, cum e posibil ca arta mea să poată interesa pe un om care abia subzistă. Dar este super rewarding. Contraste puternice și extreme. Asta e viteza mea.

AMG: Și te mai duci în alte locuri faine anul ăsta?

L: Sunt în discuții cu două companii de booking. Nu mai vreau să fie câte o chestie pe lună random, chiar vreau să organizez un tur legat.

AMG: Aș vrea să știu mai multe despre procesul tău creativ. Îmi imaginez că ai un concept stabilit înainte, că improvizezi pe parcurs, că ai acele obiceiuri familiare oricărui artist, dar chiar sunt curioasă cum se nasc ideile, cum reușești să le aranjezi într-un concept coerent, ca apoi să le transpui în muzică. Cum funcționează imaginația lui Liar?

L: În primul rând, sunt superstițios cu numere și nu-mi place ca anumite valori și parametri să fie la niște numere care nu-mi plac. Am reușit să învăț să nu pierd timp cu chestia asta pentru că până la urmă numerele care îmi plac au foarte multă legătură cu serii armonice naturale, cu rezonanțele materialelor, cu the golden ratio. Dacă mergi pe anumite numere, ceva va suna oricum bine și va fi echilibrat ca mix, ca master, ca frecvențe. Nu strica să îmbini sunetul cu matematica, și eu fac asta foarte mult, că vreau, că nu vreau.

AMG: Muzica ta s-a bucurat de foarte multe aprecieri, de la public și artiști, în străinătate. Cum e publicul românesc, față de cel străin? Cât despre scena muzicală locală și cluburile bucureștene, care-s necazurile și unde găsim fericire?

L: Am doar trei dovezi concrete ale unui public pentru muzica mea în România. O dată am pus pe o barcă și s-au distrat foarte mult. A mai fost o petrecere, preferata mea din România până acum, Rush to Spayer-ul la care am fost headliner – a fost impecabil, publicul receptiv intr-un fel cum văzusem doar pe afară până atunci. Știau piese, interacționau. M-am distrat și eu, for once. În rest, toate set-urile pe care le-am pus în România au fost fix muncă. Publicul românesc e foarte problematic.

AMG: De ce crezi că se întâmplă asta?

L: E un complex întreg de probleme. În primul rând, ca în orice țară care numai recent a început să aibă un suflu propriu, o viață de noapte, suntem mai reprimați decât credem, și asta se vede în felul în care se manifestă și dansează oamenii. Și-atunci la noi drug culture devine în loc de o extensie a clubbing-ului, o necesitate, dacă nu există droguri nu se dansează și nu e fun. Chiar și dacă umpli sala, toti stau speriați. Nu înțeleg awkwardness-ul ăsta. În plus, puștimea, care este cea mai educată muzical, deci cea mai în măsură să se manifeste într-un fel care face un eveniment să fie de succes… sunt în același timp cei mai nașpa clienți pentru cluburi, pentru ca nu își înțeleg propriul lifestyle de „weekender”, nu știu să lege 50 de lei pe săptămână pentru sâmbătă, stau pe trepte și rup PET-uri inainte de headliner, asta după ce au intrat pe moca că se fac liste de un kilometru (pentru că altfel nici nu-i scoți din casă). Event-ul iese în pierdere, clubul strâmbă din nas, potențialul pentru evenimente mișto in viitor scade. Și tot așa.

AMG: Povestește-mi un pic despre colaborarea cu Andronis.

Andronis: Ne-am împrietenit… dup-aia ne-am cuplat… apoi știa că pictez

L: Si eram like… „meh, alta care măzgălește și ea”, că au apărut ca ciupercile în ultimul timp. Apoi am văzut ce face și cum face, de fapt, și e extraordinar de talentată. Nu folosesc cuvântul ăsta ușor sau gratuit, dar ea este o vizionară din foarte multe puncte de vedere… deși ei nu i se pare deloc.

Andronis: Pfff.

AMG: Povestește-mi despre label-ul tău.

L: Se numește Tessier-Ashpool Recordings, numit după megacorporația Tessier-Ashpool din „Neuromancer”. Doctrina principală a label-ului este machine music. Avem deja 4 release-uri, o să iasă la intervale foarte scurte unul de altul în ceea ce va fi blitz-ul nostru prin care vom exemplifica 4 variante posibile a ce înțelegem noi prin machine music.

E simultan un boutique label și un vanity label al meu, si un sister label al lui Infinite Machine. Inițial a pornit ca imprint la IM, dar ne-am separat legal si fiscal. Artiștii pe care îi lansez sunt toti relativ debutanți. Muzica lor nu are nimic în comun, avem dark techno, avem un fel de jersey club mutant și rece cu o vagă tentă tropicală, avem drum trax și club weapons, și avem un jackin’ house foarte futuristic si foarte UK… dar toate se potrivesc însă cumva cu conceptul-umbrelă.

Numitorul comun este că toți artiștii imi par absolut veterani, am rămas mască când am primit demo-urile, sunt complet onorat să mă ocup de o muzică atât de matură din prima. Din România, o sa lansez debutul lui Lancor, din Bucuresti, si probabil/eventual debutul lui Ivilstrad, din Timișoara.

AMG: De-abia aștept! Mulțumesc mult, Liar!
L: Big up Ana, big up Neon, big up Feeder, vă pupă tati.

Photos by feeder.ro
Words by Ana Moca-Grama
Resident Advisor

logos_final_bwinsider signature

10 thoughts on “feeder insider w/ Liar”

  1. Pingback: feeder insider w/ Liar (en) | | Feeder.ro

  2. Pingback: 58 feeder insider interviews | Feeder

  3. Pingback: Liar, Mutual Friend, George Allen Officiel @Cafeneaua D’arc (TM) | Feeder

  4. Pingback: feeder insider booklet / e-book / party | Feeder

  5. Pingback: BLEEDING GOLD de Ioana Sisea @ Galateca | Feeder

  6. Pingback: video: Liar – “Hyper Ego” | Feeder

  7. Pingback: Video premiere – Liar: Cybertime | Feeder

  8. Pingback: feeder sound 02 mixed by Liar | Feeder

  9. Pingback: feeder insider w/ Liar | Urban RSS

  10. This right here is how feeder is supposed to be: insightful, ba! Foarte bun interviu si respect enorm pentru Liar. El si cu Origami Sound au pus Romania pe Google Maps! Chapeau!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.