Train Delivery 2014 @ Gara de Nord

Train Delivery 2014 @ Gara de Nord
25-27 iulie, 10:00

Ai o idee prin care să redai Gării de Nord frumusețea ei uitată? Vrei s-o revendici ca bun cultural, turistic și arhitectural al orașului? Mai știi cum era călătoria aceea nesfârșită cu trenul, în care lumea întreagă se desfăcea în fața ta? Intră pe www.traindelivery.ro și înscrie-ți proiectul până pe 18 iulie!

Ce facem la Train Delivery? Aducem pentru tine un tren pe care îl garăm pe linia 14, unde te așteaptă cel mai larg peron al Gării. Timp de 3 zile, te poți plimba dintr-un compartiment în altul trecând prin expoziții, spectacole, un restaurant pe șine și alte instalații urbane. În timpul ăsta câțiva dintre cei mai buni artiști graffiti din România vor desena trenul pe exterior, iar muzica va umple peronul, alături de zeci de proiecte gândite să redea gării fascinația pe care o merită. Tot pe linia 14 vom fi martorii unui proces de reconversie a unui vagon de marfă într-o cafenea, librărie și loc de întâlnire printr-o intervenție plastică-sculpturală care presupune decuparea tablei acestuia și transformarea ei în obiecte de mobilier.

Dar lucrurile nu se termină pe peron – îți vom arăta Gara așa cum nu ai mai cunoscut-o niciodată, de la Muzeul CFR (unde orice părinte ar trebui să-și ducă copilul), Salonul Regal (unde nostalgicii și iubitorii arhitecturii vor avea parte de dezbateri cu cei mai interesanți intelectuali ai momentului), Sala de Spectacole (unde vei urmări filme care țin de cultura feroviară, precum „Trenuri bine păzite” de Jiri Menzel), sălile de așteptare, Salonul Mama și Copilul, crâșmele tradiționale, ba chiar și locul de unde doamnele Gării de Nord anunță mersul trenurilor.

În urma unui concurs de proiecte, ARCUB finanțează la Train Delivery scena de muzică și cea de graffiti, așa că așteptați-vă la sunete colorate și la o întreagă simfonie de spray can-uri. Dacă anul trecut am adus pe scena Train Delivery muzica Gării de Nord prin oamenii care au cântat-o de-a lungul timpului (Corina Chiriac, Rimaru, Norzeatic, Vlad Dobrescu, printre alții), anul acesta îi vei putea asculta pe Silvia Dumitrescu & Discotecă, Rodion, Avant’n’Gard, plus o duminică plină de jazz. Printre grafferi îi veți întâlni pe Sweet Damage Crew, IRLO, Kero, ERPS, Dablef și mulți alții, pe care îi rugăm să nu deseneze pe alte trenuri decât cele agreate cu CFR 🙂

Ce a rămas în urma colaborării noastre cu CFR pentru Train Delivery #1?
– Wi-Fi gratuit în toată Gara (caută rețeaua Train Delivery)
– Taxiurile pirat nu mai sunt tolerate la ieșirea principală de la coloane
– Coșurile de gunoi au fost înlocuite
– Au fost montate panouri cu hărți care te ajută să te descurci mai ușor prin gară
– Intrarea în Muzeul CFR a fost marcată printr-un graffiti care atrage vizitatori și fotografi
– Angajații Gării de Nord abia așteaptă să te revadă

fb event

1 thought on “Train Delivery 2014 @ Gara de Nord”

  1. Pingback: Been there, liked that: Train Delivery 2014 | Feeder

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.