Lansarea Film Menu #23 @ J’ai Bistrot

  • by

Lansarea Film Menu #23 @ J’ai Bistrot
10 iulie, 21:00

Joi, 10 iulie, are loc la București lansarea Film Menu #23, printr-o proiecţie pe Terasa J’ai Bistrot, de la ora 21.00, a unei selecții de scurtmetraje sovietice animate de propagandă împotriva „imperialiștilor americani”, dar şi printr-o petrecere organizată în același loc (Calea Griviței nr. 55), după ora 23.00. Intrarea la proiecţie şi la petrecere va fi liberă.

21.00: Proiecție cu animații sovietice de propagandă împotriva “imperialiștilor americani”
23.00: Chef muncitoresc animat de tov. Rock Dj

Dosarul acestui număr este dedicat realismului socialist, o estetică ce a servit mai multe decenii ideologia socialistă, având o mare influență asupra cinematografiei românești din era comunistă. După un articol care sintetizează teoriile realist socialiste, dosarul continuă cu analize ale unor diverse manifestări ale acestora, atât în cinemaul sovietic (prin intermediul filmelor realizate de Mihail Kalatozov), cât și în cele american sau românesc din anii ’40, până la finalul anilor ’80. De asemenea, cuprinde un eseu în care e analizat modul în care masele de oameni sunt integrate ornamental în filmele influențate de aceste teorii și unul care încearcă o comparație între acest tip particular de realism și estetica suprarealistă.

Numărul 23 conţine şi un interviu amplu cu Mihai Chirilov, critic de cinema și director artistic al TIFF, cel mai mare festival de film din România. În cadrul acestei discuții veți afla detalii despre parcursul interlocutorului nostru, dar și despre modul în care concepe selecția de filme pentru fiecare secțiune a festivalului.

Criticul Andrei Gorzo continuă publicarea în episoade a unui nou volum critic, dedicat filmelor cineastului maghiar Miklos Jancso, cu partea a treia a analizei.

Rubrica de review conţine cronici ale unor filme precum: „Les rencontres d’apres minuit” (regie Yann Gonzales), „Sacro GRA” (regie Gianfranco Rosi), „Trei exerciții de interpretare” (regie Cristi Puiu), „Real” (regie Kiyoshi Kurosawa), „Historia de meva mort” (regie Albert Serra), „Le Dernier des injustes” (regie Claude Lanzmann), „Under the Skin” (regie Jonathan Glazer), „The Immigrant” (regie James Gray), „La danza de la realidad” (regie Alejandro Jodorowski) sau „Michael Kohlhaas” (regie Arnaud des Pallieres).

Nu în ultimul rând, filme din 2 festivaluri (Cannes şi TIFF) sunt analizate în paginile Film Menu #23.

FILM MENU este o revistă de cinema iniţiată şi sprijinită de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti şi realizată de studenţi ai Facultăţii de Film din cadrul universităţii. Apare o dată la două luni, începând cu iunie 2009.

Revista îşi doreşte să sprijine viitorii specialişti în cinema. De asemenea, se implică în realizarea unor evenimente cinematografice, printre care se numără organizarea unui Cineclub în sala de cinema a UNATC în fiecare seară de joi a săptămânii şi a unei serii de proiecţii şi de discuţii cu cineaşti români în cadrul UNATC („Să Film!”).

Revista e distribuită gratuit în cadrul proiecţiilor proprii şi a altor festivaluri de profil din ţară şi poate fi descărcată gratuit în format pdf pe blogul filmmenu.wordpress.com

fb event


Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.