feeder insider w/Shadowbox

Shadowbox lansează pe 29 martie primul lor LP, 100 hZ. Am vorbit cu băieții despre muzică, party-uri și bass într-un interviu Feeder Insider:

În ora dinaintea unui concert…care cu bricheta, care cu paharul

Ne inspiră…oamenii din jurul nostru

Dimineața începe bine cu…spălatul pe dinți 😀

Zilele astea, am tot ascultat…piesele de pe albumul nostru, repetăm zilnic, niciunul nu mai poate asculta altceva.
După repetiții luăm o pauză muzicală pentru a doua zi


100 hZ în trei cuvinte:
A shadow show

Un party reușit are…
muzică bună și oameni care dansează în fața scenei

Într-un an, Shadowbox va fi…acolo unde ne vor duce oamenii

Dacă n-ați face muzică…nici nu vrem să ne gândim la asta

AnaGrama: Hello guys! Mult bass pe noul album! Ce influențe ați avut și ce genuri muzicale predomină pe 100 hZ?
Shadowbox: Venim fiecare din domenii musicale destul de diferite ca influențe, lucru ce se poate vedea pe piesele Shadowbox. ”100Hz” are influențe din zona industrial, hip hop, electronica dar și dub. Fiecare dintre noi a adus în acest album ce a avut mai bun.

A: Cum ați defini noul stil Shadowbox?
S: Stilul Shadowbox nu s-a schimbat foarte mult, este același, cu accenți puternici pe tobe și bass. Putem vorbi însă de o maturizare a noastră ca și colectiv, ca mod de a lucra împreună. Shadowbox este ca o familie, uneori funcționează perfect, alteori haotic, dar întotdeauna mergem mai departe împreună.
Stilul nostru muzical ar putea fi încadrat undeva în sfera bass music. Spunem ”undeva” pentru că noi venim cu un mare plus, instrumente live. Majoritatea artiștilor din această zonă sunt producători și Dj, trupele putând să le numărăm pe degete.

A: Ce ne-ați pregătit pentru party-ul de sâmbătă?
S: Sâmbătă va fi un festin de bass music alături de artiști care nouă ne plac foarte mult. Nu toți sunt fix din zona noastră muzicală, un exemplu e trupa Basska care are puternice rădăcini în zona ska, cu toate acestea nouă ni se par niște artiști foarte buni pe care am vrut să îi avem alături de noi. După concert va fi o adevărată sesiune de bass music unde vor urca pe scenă Mc precum Afo, Vali Umbră și Vapor (Basska) iar responsabili cu instrumentalele vor fi Agmantav, Freqax, Fane, Power pe Vinil, Psudub și LowFreq. Warm up-ul va fi asigurat de colectivul de dj și producători The Dream Diggers ce vor lansa primul lor EP chiar în această primavara. Am gândit întreaga seară ca o mare petrecere, accentul căzând nu neapărat pe lansarea noastră ci pe o seară în care lumea să se simtă bine.

A: Planuri pentru vara asta?
S: Punem la cale un turneu dar încă nu putem anunța toate zilele. Țineți aproape pentru că vom ajunge într-o mulțime de locuri din țară.

A: Un mesaj pentru cititorii feeder.ro.
S: Feed us with good vibes and we will feed you with good music.
A: Mulțumesc! May the bass be with you!

Puteți asculta cele două piese care deschid albumul 100hZ pe Soundcloud sau pe Youtube.

Seria completa de articole din rubrica Feeder Insider aici.

2 thoughts on “feeder insider w/Shadowbox”

  1. Pingback: 58 Feeder Insider Interviews | Feeder.ro

  2. Pingback: Feeder Insider Booklet / E-book / Party | Feeder.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.