NOD-Primul Târg de Design Românesc la Braşov

NOD-Primul Târg de Design Românesc la Braşov
7-8 decembrie 2013

Dacă există un fir invizibil care îi leagă pe cei munciţi de aceeleaşi ambiţii, de consecvenţă creatoare, de pespectivă şi regăsire, atunci noi facem un NOD… un nod care îi ţine pe aceşti oameni strâns legaţi de noi şi de ei inşişi.

NOD – primul târg de design românesc din Braşov aduce sub acelaşi acoperiş bijuteria de autor, decoraţiunile de interior, ilustraţiile, fotografia, designul vestimentar şi de obiect. Toate acestea au invăţat în timp să se inspire reciproc, să se intercondiţioneze şi să se împletească într-un final. Rezultă astfel obiecte unice, cu poveşti în spate. Sau în faţă, sau pe o laterală, depinde ce cauţi.

Vrem o radiografie a ambiţiei creatoare, prezentând astfel o lume în armonie cu sinele. O lume mai bună se naşte atunci când curajul însoţeşte dorinţa, când ochii ard în palme şi gândurile noaste aruncate în lume sunt prinse şi primite printr-un nou nod.

Începe să miroasă a sărbători, e timpul să căutăm lucrurile ce au o carte de identitate, create cu grijă. Astfel îi legăm pe cei 14 designeri prezenţi de oricine caută o alternativă la febra cumpărăturilor de Crăciun şi la toate produsele lipsite de mesaj care o încununează.

Încurajăm formele de creaţie autohtone, iar NOD să devină, în timp, o platformă pentru cât mai mulţi tineri creativi şi creatori.

Ne vedem pe 7-8 decembrie la Simone – un spaţiu al libertaţii de creaţie, o scenă artsy & chic, un loc conceput din pasiune pentru cei ce ştiu să se inventeze şi reinventeze.

Vor expune:
Pouf – Decor interior de esenţă moale, decoratori de scene sociale.
Atelier Pezzi di Sogni – Bucăţele de vis, bucăţele de materiale care compun obiecte purtabile.
Keszeg Agnes – Păpuşi create cu răbdare şi artă.
Doru Dumitrescu – Concept de sculptură purtabilă.
Diana Bobina – Un set de haine pentru cap, suflet şi corp.
Katia Guzun – To each his own paradise.
Like a dot – Design organic şi prietenos transpus în corpuri de iluminat cu finisaje atent gândite şi executate.
Eliza Yokina – Joc din lemn de construcţie şi/sau arhitectură, stimulează gândirea, simţul spaţial şi de organizare.
Form Function – Rigurozitatea arhitecturală tradusă în obiecte călduroase.
De Ceramică- Obiecte utile şi decorative din porţelan, realizate şi pictate manual.
Moyo – Obiecte de design cu elemente din studii arhitecturale, fotografie şi make-up.
Ana Botezatu – Poveşti ilustrate.
Doldora – Doldora de puncte, linii şi expresii
Damian Cristian – Scene de viaţă, scene cu viaţă. Fotografia ca radiografie.

Eveniment organizat de Simone în colaborare cu Form Function.

Orar târg:
7 decembrie, orele 11.00 – 20.00
8 decembrie, orele 11.00 – 20.00

Intrarea este liberă pe toată durata evenimentului.

Tags:

1 thought on “NOD-Primul Târg de Design Românesc la Braşov”

Leave a reply (we review all comments)