Atelier de arta urbana

  • by

Atelier de Artă Urbană revine și anul acesta, în parcul Băi din orașul Moinești, în data de 24 august, eveniment condimentat cu un concert Omu Gnom & Dj Pilu și un afterparty pe cinste.

Acesta a luat naștere în anul 2010, și se adresează iubitorilor de breakdance, tinerilor pasionați de cultură urbană și nu numai. Intrarea este liberă și sunt asteptați toți cei care vor să-și alimenteze timpul liber cu ceva fain, ceva diferit. Pe pagina de facebook a evenimentului puteți vedea cum stă treaba la capitolul atmosferă, vizionând fotografii și video-uri surprinse în cele trei ediții care au avut loc în anii precedenți.

Pe parcursul manifestului, vor fi demonstrații de graffiti & street art susținute de Sweet Damage Crew, Creaturi Drăguțe, RO, Dubios21 și Nazek. Battleurile între bboy vor fi răsplătite cu premii în valoare de 1500 RON.

Mai pe-nserat, când soarele iși domolește căldura, când desenele sunt preparate iar echipele de breakdance se vor fi săturat de stat în cap, va fi un afterparty neconvențional în Parcul Pini, urmat de concert Omu Gnom & Dj Pilu, aici intrarea fiind de asemena liberă. Daca te coafează ideea, te așteptăm sâmbată! Mai multe detalii puteți afla pe pagina de facebook a evenimentului.

Tags:

Leave a reply (we review all comments)