Deriva – Octav Moise

  • by

Derivă – Octav Moise

Expoziție de colaj 12-31 iulie 2013 la Cărturești, Ceainăria Verona
Vernisaj: 12 iulie 19:00 H

Un puzzle de forme, culori, materiale și gânduri. O decupare a propriilor idei, angoase și viziuni, învelite în calc roșu și convinse să zăbovească pe carton alb. O expoziție de colaj contemporan bine fixată în ramă, semnată Octav Moise, care a dezbrăcat prea strâmtul costum corporatist pentru a tăia, lipi și decupa felii dintr-o pasiune artistică ce risca să se piardă.

Cele 26 colaje ale expoziției abordează teme diverse. Interesant de descoperit este punctul în care Corporația, Moda/ Urbanul și Absența se întâlnesc pentru a se arunca palpitant în Derivă. Cochetând inspirațional cu estetica constructivistă (avangarda rusă de început de secol XX) tehnica artistică se modifică de la temă la temă jucându-se, spre exemplu, în colajele din seria Corporație cu simbolismul culorilor (alb – purificare, roșu – rana corporatistă ce trebuie curățată clinic) și, uneori, cu însoțirea de cuvinte.

În seria Modă/Urban tăietura și melanjul supun bunului plac artistic reclame la mărci celebre (Prada, Armani, Louis Vuitton etc.) din reviste de modă la fel de celebre (Vogue, Elle, L’Officiel etc). Formele, culorile, vanitatea ori decadența se suprapun într-un amețitor carusel de siluete ce atrag ochiul să cerceteze îndeaproape croiala gândurilor. Invidia sau drogurile se întâlnesc la jumătatea drumului cu hipsterii ori cu alte păcate urbane.

Viziunea artistică devine directă și personală în seria Absența care se joacă în alb-negru, spre a potența un contrast și a avea acel efect de madlenă care să ne întoarcă în trecut și să aprindă lumina peste pierderi ori absențe. Suntem în orice moment expuși derivei, fragilitatea noastră se ascunde și se consumă printre scaune de birou, în pasiuni și sentimente superficiale, în nostalgiile după trecut ori valori care au lăsat loc absențelor.

Octav Moise s-a născut la București în 1986.
Pe lângă colaj, a cochetat de-a lungul timpului cu arta conceptuală, arta urbană și poezia. După absolvirea facultății de Marketing (ASE București) a lucrat doi ani în sistemul bancar, la care a renunțat anul trecut. Derivă, prima sa expoziție personală, marchează reîntoarcerea la colaj după o pauză de trei ani și are ca fundament experiența de angajat într-o corporație.

Expoziții: Sticky Situation/Sibiu, 2005;
Sticky Situation/ Sibiu, 2006;
Ne placă ce faci/ București, 2007;
Spectacular Sights/Stockholm, 2010.

Tags:

Leave a reply (we review all comments)