Protestul turcilor e cu siguranță un subiect controversat și atractiv, probabil pentru că are ingrediente de tipul nedreptate + violență + tineret. Ajută și faptul că #occupygezi abundă în conținut proaspăt zilnic, taman bun de uns mașinării sociale gen Vimeo, Instagram, Tumblr, Facebook-ul și toate cele. Tineri și activiști deopotrivă privesc înspre Istanbul cu admirație față de cojones-ul protestatarilor, cumva ofticați că la noi de ce nu se întâmplă d-astea și altcumva simțindu-ne puțin răzbunați (nu știu de ce). Activiștii de cursă lungă (acea așa-zisă „societate civilă organizată”) știu că schimbările adevărate se produc într-un timp lung și că protestul nu e singurul instrument. Trăind însă în cultura politică din România – un amalgam vâscos de haos și nepăsare crescute din corupție – e lesne de înțeles de ce activiștii autohtoni se lasă seduși de puterea eliberatoare a protestului. Pe scurt, sunt cumva în asentimentul Elenei și aș vrea să văd mai mulți indignați pe subiecte politice locale care chiar contează. De exemplu, chestiuni grave se întâmplă de vreo lună cu simulacrul de revizuire a Constituției.
Pingback: Golaniada – remember | Feeder