Toma Carnagiu

  • by

Toma Carnagiu e un proiect dedicat răspândirii muzicii româneşti de toate genurile. Mixul e al 6-lea din seria “Unu pe lună” şi cuprinde o selecţie de piese interesante din catalogul pop al casei de discuri Electrecord – piese din anii ’60 şi ’70, cu bogată aromă de vinyl. Celelalte 5 mixuri din serie, lansate pe data de 1 a (după cum sugerează numele) fiecărei luni, au luat în vizor pe rând genurile IDM, hip-hop (rarităţi, leaked & bootlegs), jazz, lăutăreasca şi house.

Pe lângă ele, luna decembrie (până acum doar o “ediţie”, în 2012) vine cu 2 mixuri mai complexe ce îmbină muzică din toate genurile (ele n-au avut voie pe Soundcloud din motive de copyright, așa că mergeți pe site-ul oficial Toma Carnagiu

Autorul nu e DJ în mod normal, ci a făcut aceste mixuri „de studio” în ideea promovării diversității muzicale. Pe numele lui adevărat Valentin Toma, el se ocupă cu producția de muzică electronică (Makunouchi Bento – din 2001). Toma Carnagiu vine ca o continuare a proiectului său vechi “Unu mai“, ce a avut 3 ediţii (2006 – 2008), pe atunci Valentin „funcţionând” sub numele de scenă Qewza (TMBase).

Leave a reply (we review all comments)