Grolsch Swingpunk – cum deschizi o bere fara sa o atingi

  • by

Joi 30 mai Grolsch face o demonstrație steampunk de la 19:30 la Energiea. Află mai multe pe Experimentalist.

Cum deschizi o bere fără să o atingi: Swingpunk.

Punem mare preț pe gândirea independentă, creativă, care rupe paradigme, norme și, de ce nu, gura târgului. Știm că independența pleacă de la cele mai insignifiante detalii, cum ar fi deschisul unei sticle de bere.

Undeva în Europa există un inventator care a transformat deschisul unui swingtop într-o experiență de nereplicat. Polonezul Bury a construit patru arme inofensive pentru om, devastatoare pentru sigiliile sticlelor de Grolsch. Rupte din menghina imaginarului steampunk și aduse în România cu tot cu inventator, cele patru mașinării vor fi la-ndemâna oricui, în stabilimentul Energiea, pe 30 mai și doar atunci. Le veți putea mânui și răsuci cât vă țin puterile – asta pentru că nebuniile din metal au mai mult de 70 de kilograme fiecare, deci rămâne de văzut dacă forța este cu voi ori ba.

Într-un scenariu apocaliptic în care curentul electric nu mai există, acești coloși de metal ne vor salva de la setea de bere. Manetele, cârmele, rotițele lucrează în locul nostru la a deschide 21 de beri în 1.5 secunde sau se pot transforma într-un pinball cu bere.

Excentricul Bury vine acompaniat de tânărul Sasin, barman iscusit și mânuitor al mașinăriilor, care o să ne surprindă cu ce școală a cocktailurilor are.

Ne vedem în Energiea cu cei patru coloși metalici, aterizați din steampunk în București, pe 30 mai, la ora 19:30. Mașinăriile nu funcționează pe curent electric, dar sigur au priză la public. Garantăm noi pentru Swingpunk. Să-i zicem așa de acum.

Mai multe detalii despre experimentul Grolsch vizitând www.experimentalist.ro.

Tags:

Leave a reply (we review all comments)