Noaptea Literaturii Europene

  • by

O plimbare urbană prin pădurea narativă

Noaptea Literaturii Europene revine la București miercuri, 29 mai – prima zi a Salonului Internațional de Carte Bookfest 2013 – cu un traseu inedit. 13 parteneri – institute culturale şi ambasade – îi invită pe iubitorii de literatură în 13 spații atipice, unde vor avea șansa de a se întâlni cu textele unor autori europeni clasici și contemporani. Fragmentele vor fi citite de actori, autori, jurnalişti şi alte personalităţi publice.

Lecturile, cu o durată de până la 20 de minute, vor avea loc în paralel, la fiecare jumătate de oră, în intervalul 19.30 – 22.30, în locurile special selectate (zona Bd. Carol I – Bd. I.C. Brătianu – Bd. Corneliu Coposu – Str. Traian): Dianei 4, The Living Room Café, ZOOM Out Lounge, AristoCats Bistro, Alchemia Art Gallery & Lounge, Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, Bursa de Valori Bucureşti, Lente & cafea, Saga Film, benzinăria MOL Corneliu Coposu, La Scena, GreenTea, Blind Restaurant (atașat, harta amplasamentelor și programul).

Actorii Ioana Abur, Florin Busuioc, Ilinca Goia, Gabriela Ioniţă, Nicoleta Lefter, Axel Moustache, Marian Râlea, Mihai Smarandache, Mihaela Teleoacă, Adrian Titieni, rapperul Norzeatic, jurnalistul Cătălin Ştefănescu și scriitorul Mircea Dinescu vor da glas unor pagini din autori contemporani de anvergură precum Jonathan Coe, Péter Esterházy, Paweł Huelle, Daniel Glattauer, Thierry Debroux, Jérôme Ferrari, Florina Ilis, Gonçalo M. Tavares, Elif Shafak, dar și unor clasici – Hrabal, Hašek, Kafka, Joyce, Buzzati, Muñoz Molina.

Pentru ca publicul să poată beneficia la maximum de oferta literară a nopții acoperind, în același timp, cât mai mult din traseul propus, în fiecare dintre punctele de întâlnire se va citi, la fiecare jumătate de oră, același fragment.

Întrucât teleportarea ține încă de science fiction, pasionații de beletristică vor avea la dispoziţie, pentru deplasarea de la o lectură la alta, 100 de biciclete din proiectul de bike-sharing I’Velo, oferite de Asociaţia Green Revolution (A.G.R.). Bicicletele vor putea fi împrumutate gratuit de la sediul A.G.R. (Str. Olteni nr. 3, sector 3) în intervalul orar 19.00-23.00. Doritorii sunt rugaţi să trimită solicitarea în avans, la adresa claudiu.marin @ icr.ro.

Pe lângă lecturi din cele mai bune traduceri de literatură în limba română, organizatorii au pregătit şi concursuri cu premii în cărţi şi alte surprize.

Detalii: www.literaturenights.eu
Facebook

Tags:

Leave a reply (we review all comments)