CONCURS: Design de tricou pe tema colectarii separate

  • by

Se caută un design creativ de tricou pe tema colectării separate și a reciclării a deșeurilor de ambalaje

Anul acesta se poartă trendul ECO, la propriu. Pentru că este mai mult decât un stil de viață sănătos, organizația Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte București (UNArte), au lansat concursul ,,Design de tricou pe tema colectării separate și a reciclării deșeurilor de ambalaje”.

Astfel, tot ce trebuie să faci este să îmbini creativitatea cu designul și tema protecției mediului și să intri în concurs. Dacă ai între 18 și 26 de ani, trimite propunerea ta de design de tricou pe tema colectării separate și a reciclării deșeurilor de ambalaje, în perioada 25 mai – 23 iunie 2013, și ai șansa ca tricoul creat de tine să fie purtat în cadrul tuturor acțiunilor de informare și educare a populației privind colectarea separată și reciclarea deșeurilor de ambalaje.

,,Acest proiect este mai mult decât un concurs de artă și design. Este, daca vreți, o modalitate creativă de a educa și implica tinerii în procesul de colectare separată a deșeurilor de ambalaje. Astfel, prin acest concurs si prin evenimentele la care promoterii nostri vor purta tricourile cu designul castigator – la concerte, festivaluri, pe litoral sau in campaniile de constientizare – ne dorim ca din ce în ce mai mulți tineri să înțeleagă importanța reciclării deșeurilor de ambalaje și, mai mult decât atât, să își însușească gestul colectării separate drept un obicei cotidian” a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.

Alături de șansa ca designul tău să contribuie la educația publicului privind colectarea separată și reciclarea deșeurilor de ambalaje, vei primi garantat 500 de euro, iar participanţii clasaţi pe locurile II şi III vor câştiga 300 şi, respectiv, 200 de euro.

Mai multe detalii despre proiect, regulamentul concursului, precum şi informaţii interesante despre colectarea separată a deşeurilor de ambalaje poți afla accesând site-ul www.colecteazaselectiv.ro.

Leave a reply (we review all comments)