Alexandra Pirici debuteaza la RBA

  • by

Ada Kaleh live: proiectul Alexandrei Pirici se va auzi pe 6 mai la Cameo Gallery din New York, cu ocazia celei de-a 15-a ediții a evenimentului. Mai jos puteți citi un interviu făcut de RBMA cu Alexandra:

Ai fost selectată pentru participarea la cea de-a 15-a ediție a Red Bull Music Academy, care în acest an va avea loc la New York. Cum ai ajuns să participi la selecția RBMA și ce a însemnat acel moment pentru tine?
Am aplicat cumva întâmplător, nu știam prea bine despre ce e vorba. Când am primit mail cu anunțul de selecție pentru academie le-am scris unor prieteni (Rusu si Flore) să-i întreb dacă e ok și dacă să mă duc :). Abia după aceea m-am informat și am înțeles care e contextul.

După descrierea pe care ți-o faci ești o artistă “nedisciplinată” (un termen mai puțin savant decât “post-interdisciplinară”) și te situezi cumva la intersecția dintre coregrafie, artă performativă, artă conceptuală, muzică, intervenții în spații publice, actorie, în vastele teritorii ale artei contemporane… Care dintre aceste ipostaze ale tale ca și artist vor performa la RBMA New York pentru a intra în dialog cu publicul și cum vor susține acestea muzica ta care va fi în prim-plan?
Nu le văd ca pe niște ipostaze, mai degrabă gândesc cumva toate zonele ca fiind interconectate (deși delimitez proiectele muzicale de restul, altfel probabil că aș fi folosit numele meu). Încerc să folosesc și în alte medii informația pe care o am într-un anumit mediu – cred că se amestecă lucrurile destul de mult oricum, și asta ar trebui să poată produce ceva interesant. Poate nu folosesc încă suficient de mult în muzică informația pe care o am din zone mai conceptuale (cred că din cauza asta și delimitarea prin alt nume) – pe de-o parte așa am și început să fac muzică, mi se părea mișto că poate comunica direct, senzorial, pe de altă parte simt nevoia să conceptualizez mai mult – și n-aș vrea să sune pretențios pentru că nu cred că e, mă gândesc doar ce înseamnă să produci în zona asta și dacă și cum poate deveni ceva mai mult decât another piece of entertainment. Dar încă n-am reușit să mă gândesc suficient de serios. Deci, ca să răspund la întrebare, cred că termenul de “performer” acoperă toate zonele pe care le-ai amintit.

Din ce va consta live-ul tău? Mai precis, te-ai gandit să inserezi și momente de interactivitate, dans, visuals…?
Deocamdată nu, o să cânt câteva piese. Nu mă descurc prea bine tehnic – chiar și pe modelul laptop musician, cam acum un an și ceva am început să învăț singură Ableton și deocamdată încerc să mă concentrez pe asta – să învăț să mă descurc tehnic live, singură.

Ca și coregraf ai fost mereu expusă muzicii, e fundalul pe care ți-ai dezvoltat un anume tip de performativitate (cea corporală). În ce context te-ai decis să produci muzică, să compui, să cânți, și să apari live?
Ca și coregraf, de fapt, nu prea mai lucrez de mult timp cu muzica. E o chestie obișnuită, multă lume crede că se leagă neapărat dar în dansul contemporan din ultimele decenii nu mai e musai să se lucreze cu muzica, adică mișcarea și noțiunea de “dans” au fost conceptualizate diferit și de sine stătător. Mai degrabă m-am apucat de muzică ca să iau o pauză de la coregrafie și performance – deși mi se pare foarte important felul în care reacționează corpul tău la muzică – îmi place când muzica te face să te miști și nu mă refer neapărat la “dans”. De cântat cu vocea am mai cântat puțin, în contexte mai “artistice” dar m-am hotărât să și compun pentru că îmi plăcea și apoi să și “produc”, aproape, pentru că mi se pare mișto modelul “do it yourself” – nu doar în muzică, dar mai ales aici unde femeile sunt de obicei trimise la microfon și la coafor.

Muzica ta e puternică, minimalistă, fără apel la structuri sau genuri tradiționale, nu pare a avea nimic oriental, și de asemenea nu are nimic care să trimită la o realitate care a fost înghițită de valurile istoriei, precum insula Ada Kaleh de pe Dunare. De ce totuși proiectul tău se cheamă Ada Kaleh?
Nu cred că titlul trebuie să aibă, neapărat, o legătură directă cu lucrarea/produsul dar pot sa refac un fel de traseu… La Ada Kaleh mă gândesc mai degrabă ca la o Atlantidă autohtonă și mi-a plăcut ideea asta, de paradis mai “de provincie”, pierdut, care încearcă să iasă la suprafață și să intre în dialog cu lumea largă printr-o voce și un program de calculator :). Și asta nu știu dacă înseamnă că vorbește neapărat în turcă sau cântă oriental. E ca și cum n-ai putea să vii din Burkina Faso și să te gândești la călătorii în spațiu și la cyborgi, e musai să-ți performezi “identitatea” – orice ar însemna asta. Am ales numele într-un moment în care se lega și de o experientă personală, îmi pierdeam unul din bunicii din Brăila, îmi aminteam de cum am primit eu “botezul Dunării” și de tot felul de prostii. Ceva din istoria personală e acolo și probabil că în orice produc – însă muzical aș vrea să încerc zone foarte diferite și nu cred că le-aș putea lega pe toate de numele proiectului. Poate la un moment dat o să fie mai oriental, poate la un moment dat o să fie mai spre noise – poate în loc de armonie se construiește o tensiune sau o contradicție bună între nume și “produs”. Mai am un proiect împreună cu Horațiu Șerbănescu – la care, de exemplu, ne tot chinuim cu numele – a trecut deja ceva timp peste el dar sper sa îl actualizăm la un moment dat.

Live-ul tău e o premieră din mai multe puncte de vedere: pentru că formația ta vine dinspre coregrafie, pentru că e primul tau live și are loc direct în cadrul unui eveniment internațional, într-un line-up care are mulți poli-instrumentiști și nume destul de sonore ale scenei de electronica contemporană (mai puțin Blondes). Cum te raportezi la acel context și ce îți dorești cel mai mult să se întâmple în ziua de 6 mai când vei performa la Cameo Gallery în ce privește live-ul tău?
Păi mai mult decât pot să fac, n-o să pot să fac. Eu am aplicat cumva ca vocalist sau nu știu, la partea aia mi-am dat cea mai mare notă 🙂 – apropo de poli-instrumentaliști, sper să apuc să mai butonez un pic până atunci și să nu-mi crash-uiasca laptopul, atât – am un PC (e și o constrângere – nu mi-am permis niciodată un mac – dar și o alegere, cumva, pentru ca probabil mi-aș fi permis dacă mi-aș fi dorit.) Dar râdeam azi cu un prieten la telefon și ziceam că suntem în post-orice și deci orice poate fi bine.

RBMA se desfășoară în acest an la New York între 28 aprilie și 31 mai, și reunește 62 de artiști, producători, DJ, instrumentiști din 29 de țări, într-un maraton de evenimente, workshopuri, proiecții documentare, gig-uri la care vor fi invitați Brian Eno, Giorgio Moroder, Lee Scratch Perry, James Murphy, Flying Lotus și multe alte nume sonore care au scris istorie în muzică. Participanții vor avea colabora în sesiuni extinse de lucru și înregistrări în nouă studiouri de muzică, sub directa îndrumare a vizionarului Four Tet. Aflată la a 15-a aniversare, RBMA este responsabilă pentru propulsarea celui mai fecund dialog global între legendele industriei muzicale și talentele emergente. Începând din 1998, acest dialog se poartă în fiecare an în orașe precum Berlin, Cape Town, Melbourne, Barcelona, Rome, São Paulo, Londdra, iar în acest an New York. Această combinație unică dintre cunoașterea specifică reprezentanților old school și soundul promovat de noile școli de muzică electronică este neegalat pentru impactul asupra explorării și finalizării creativității. Cu fiecare ediție, RBMA lasă în urmă structuri nou create în scopul de a încuraja colaborarea și schimbul creativ pentru anii ce vor urma.

sursa foto: http://carmenvidu.tumblr.com/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.