Refuz să cresc

  • by

Marti 2 aprilie la Londophone de la ora 19

Un spectacol de: Vera Ion
Cu: Vera Ion, Peter Pan
Multimedia: Bogdan Marcu

Durata spectacolului: 1h.
– Intrarea liberă, donații la sfârșit.-

Spectacolul prezintă povestea Verei, o tânără regizoare de teatru care se îmbracă în Peter Pan pe Southbank, Londra, și face poze cu turiștii pentru a câștiga bani. Vera se imbraca in Peter Pan, discuta despre apocalipsa cu Matrix, incearca sa fie la fel de eficienta ca Michael Jackson si sa nu fie rapita de Ion din Giulesti. Toate astea muncind sa isi faca banii de intretinere pe strada in Londra.

Piesa vorbește despre anxietatea și războiul continuu cu ei înșiși pe care îl trăiesc tinerii din România, neînțelegând care sunt locul și valoarea lor într-o societate în care e aproape imposibil să supraviețuiești dacă lucrezi ca artist.

”Refuz să cresc. Dacă puteți face o mica donație” este a treia productie a platformei ”Scrie despre tine”.

Vera Ion a câştigat premiul Ambasadei Irlandei pentru tineri dramaturgi cu piesa “Refuz să cresc. Dacă puteţi face o mica donaţie”.

“Piesa scrisă de Vera Ion arată o imaginaţie dramatică şi activă în redarea unei poveşti pline de conflicte, de umor, dar şi de simţ al transformării”.

(Aideen Howard, director literar Abbey Theatre, Dublin)

”Scrie despre tine” este un proiect de teatru independent ce își propune să genereze scenarii de teatru documentate pe experiențe personale.

Prima piesă, ”Ich Clown”, povestea aventurile lui Adi, William și Dragoș dupa ce s-au hotărât sa plece în Europa îmbrăcați în clowni, acum puteți urmări experiențele Verei și ale aliatului său, Peter Pan, în lupta pentru supraviețuire.

-Mai multe detalii despre platforma SCRIE DESPRE TINE pe site.

Tags:

Leave a reply (we review all comments)