Formaje – Adunarea

  • by

Forma este expresia exterioară a unui conţinut, configuraţia prin care o idee ia contact cu lumea. Te invităm joi, 21 martie, sa faci cunoştinţă cu lumea Formaje şi să vezi cum au interpretat Kitră, Alexandra Maftei, Allan Dalla, Kero, Pren, Sczzr, Chihiro Streetcat, Rizi, Pop Prince, Cutărică, Raid, Homeboy, Timotei Drob, Sorina Vazelina, Nego şi Last acţiunea de a forma. Totul într-un trip prin spectrul sonor condus de astronauţii din Nava Spaţială.

Vino cu trusa de desenat la tine. Se dă startul provocării: ilustreză, în tehnica potrivită ţie, interpretarea sensurilor pe care le poate lua definiţia din DEX a cuvântului formaj/e – s.n. Acțiunea de a forma, de a da formă unui obiect; formare. Singurele limitări sunt formatul Sketch Page-ului Formaje (22,5 cm X 22,5 cm) si deadline-ul, 21 aprilie. Peste o lună ne vedem la expoziţie cu cele mai bune lucrări.

Nava Spaţială
O explorare continuă a valenţelor pe care le poate lua sunetul, într-un prezent care depinde de electricitate. Claudiu Chihaescu şi Miron Ghiu manipuleată informaţia digitală şi zgomotele naturale pentru a transmite vibraţii pe frecvenţe care se adresează ambelor emisfere ale creierului.

Saint Ink este un laborator de artă plin de energie pozitivă. Mersul pe bicicletă, odată ce-l înveţi, nu-l uiţi. Cu Sfântul Tuş e cam la fel, odată ce înveţi să-l cunoşti, nu poţi să-l uiţi.

Tags:

Leave a reply (we review all comments)