Luna Francofoniei – Le Cabaret de l’Impossible

  • by

SPECTACOLUL DE TEATRU ȘI NARAȚIUNE CABARETUL IMPOSIBILULUI LA TEATRUL ODEON, 12 MARTIE, 19:30

Le Cabaret de l’Impossible » – cu Achille Grimaud, Sergio Grondin, François Lavallée

Teatru – Narațiune (Franța, La Reunion, Quebec), spectacol de 1 oră și 15 minute

Un basm breton, un strop de exotism din insula Reunion, un accent specific din Quebec : 3 culturi francofone și un spațiu al scrierii la mai multe mâini care se construiește în fața ochilor noștri. Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Divergențele și certurile îngreunează aventura celor 3 povestitori și actori ai propriilor ficțiuni. Juxtapunerile privirilor, universurilor și ale declinărilor limbii franceze creează o densitate nouă în confruntarea dintre oameni. Experiența umană și experiența trăită se întâlnesc între real și imaginar pe măsură ce povestea celor 3 colegi de drum se construiește, între auto-ficțiune, carnete de călătorie și introspecție.

Spectacolul Cabaret de l’Impossible a fost unul dintre marile succese ale Festivalului de teatru de la Rennes, Mythos 2012.
Un moment rar și trepidant, în care se amestecă inteligent sinceritatea, umorul și emoția. Mythos 2012
Cabaretul imposibilului, 3 culturi într-o operă comună

Trei culturi legate între ele de o limbă și o istorie comună, cea a migrațiilor și a epopeelor. Luând ca punct de plecare basmele și legendele din Bretania, Reunion și Quebec, cei 3 artiști – povestiri construiesc un acoperiș sub care să locuim. Fiecare știe să împace mitologiile cu realul, basmul cu teatrul. Din această complicitate a experiențelor împărtășite, Cabaretul Imposibilului devine o experiență a camaraderiei.

Achille Grimaud – Franța, Bretania
Achille nu este artistul lui A fost odată ci al lui Acum și aici. Dacă Achille ar fi la o intersecție, aceea ar fi în creier, exact la joncțiunea între antena parabolică, artera corozivă și vena poetică.

Sergio Grondin – insula la Reunion
Sergio este bărbatul care stă în picioare în fața vântului. Porta-voce, ambasador, un povestitor din alte părți. În povestirile lui despre raportul cu Franța, patria mamă, fiecare cuvânt e o emoție, fiecare tăcere un zâmbet, fiecare respirație o speranță și o mândrie, totodată.

François Lavallée – Canada, Quebec
Într-un univers la frontiera dintre Tim Burton și Baronul Münchausen al lui Terry Gilliam, Francois aduce un omagiu personal memoriei colective a Quebecului prin povești de o dulce nebunie, prin care se inserează o poezie sinceră și vie.

După Festivalul Tempo 2009, un proiect de colaborare a văzut lumina zilei între Asociația Paroles Traverses și Centru de Dezvoltare al Artelor și al Vorbirii din Bretania, care să strângă legăturile culturale între metropolă și insula Reunion. Proiectul mare se numește ICAR – Itinerență Contemporană a Artiștilor Povestitori, conceput ca un spațiu de transmisiune care se dorește a fi matricea unei noi generații de artiști-povestitori.

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.