Fotogenica 2013

  • by

Fotogenica reuneşte pasionaţii de fotografie cu profesioniştii pentru workshop-uri de tehnică şi artă fotografică (7-9 iunie, la Bran, Complex Wolf). Mai multe informaţii despre Fotogenica 2013 şi forumularul de înscriere găsiţi pe site-ul oficial. Canon România sprijină ediţia 2013 a Fotogenica: timp de trei zile participanţii vor lua parte la conferinţe, demostraţiilor practice, workshop-uri foto şi prezentări de echipament Canon (camere foto, video, obiective şi imprimante). Dinu Lazăr, Toma Bonciu, Francis Vaida, Cătălin Păduraru, Bogdan Botofei, Mircea Bădutz şi Simion Buia se numără printre fotografii români de top ce vor participa ca lectori. Pe lângă aceştia, workshop-urile video vor fi susţinute de Adi Popa, unul dintre cei mai cunoscuţi videografi români.

O parte importantă a evenimentului o reprezintă workshop-urile foto. Acestea se vor desfăşura pe tot parcursul zilei de sâmbătă pentru a permite cursanţilor să participe la cât mai multe ateliere practice. Printre temele abordate în cadrul workshop-urilor se numără fotografia subacvatică, nocturnă, de peisaj, astrofotografie, glamour & beauty, body shapes sau realizare videoclipuri şi timelapse. Totodată, la ediţia din 2013, participă şi Mugur Vărzariu, Canon Explorer, fotojurnalist român cu fotografii publicate inclusiv de CNN, ce va susţine, la rândul său, o prezentare.

Ediţia din 2013 a Fotogenica este, de asemenea, un bun prilej pentru Canon România de a oferi suport comunităţii fotografilor amatori şi profesionişti oferind participanţilor ocazia de a testa echipamente de vârf, inclusiv aparate foto, obiective accesibile şi imprimante.

Mai mult, Canon va premia cele mai bune fotografii realizate la ediţia din 2013 a Fotogenica. Astfel, în urma deciziei juriului format din lectorii evenimentului, câştigătorii vor primi un DSLR Canon EOS 60D – premiul I, o imprimantă foto Canon PIXMA PRO 9 000 locul II, respectiv o imprimantă foto Selphy CP900 – locul III.

Fotogenica, evenimentul unde pasiunea întâlneşte profesionalismul, a ajuns, anul acesta, la cea de-a patra ediţie. Primele trei, desfăşurate începând cu 2009 s-au bucurat de un real succes în rândul participanţilor.

Despre Fotogenica
Este cel mai important eveniment din domeniul foto din România, dedicat pasionaţilor de fotografie, indiferent de echipamentul foto pe care îl posedă sau de cunoştintele pe care le au în domeniu. Fotogenica beneficiază de acoperire naţională, iar în cadrul evenimentului sunt reunite expertiza, talentele şi ingeniozitatea persoanelor pasionate de fotografie oferind participanţilor ocazia să întâlnească unii dintre cei mai cunoscuţi fotografi ai momentului, lectori cu experienţă didactică.

Prima ediţie a evenimentului a avut loc în 2009 şi încă de atunci evenimentul s-a bucrat de un real succes în rândul profesioniştilor invitaţi, dar şi al participanţilor. Fotogenica este locul unde pasiunea intalneste profesionalismul!

Leave a reply (we review all comments)