Richard Stallman vine în România pentru lansarea Fundaţiei Ceata

Pe data de 22 februarie 2013 de la ora 14,00 Fundația Ceata organizează un eveniment public ce marchează dobândirea statutului juridic de fundație. Pe parcursul celor aproape 5 ani de existență Ceata a activat ca grup informal, militând pentru libertățile utilizatorului. Evenimentul de lansare va avea loc în sala Aula Magna din Facultatea de Drept a Universității din București.

Fundația Ceata îl are ca invitat special la acest eveniment pe dr. Richard M. Stallman, fondatorul proiectului GNU și președintele organizației Free Software Foundation. Încă din 1983 până acum, Richard Stallman este principalul promotor al libertăților utilizatorului de calculator. Acesta va susține un discurs non-tehnic intitulat „Free Software and Your Freedom” (rom. „Programele libere și libertatea ta”), în care va vorbi despre mișcarea pentru programe libere și cât de important este ca utilizatorii să poată coopera și să-și poată controla calculatorul.

Sursa: site-ul Ceata.

Tags:

1 thought on “Richard Stallman vine în România pentru lansarea Fundaţiei Ceata”

  1. Pingback: Richard Stallman despre libertate şi software liber | Feeder

Leave a reply (we review all comments)