Pixels la Guerrilive

  • by

Pixels@GuerriLIVE, luni, 11 februarie

Trupa Pixels sustine luni, 11 februarie, de la ora 18:00 la 19:00, primul dintre cele 24 de concerte GuerriLIVE Acoustic cu BOGDAN SERBAN, din sezonul primavara-vara 2013. Concertul va fi reluat, doar audio, duminica, 17 februarie, in acelasi interval orar.

Ce zic membrii Pixels despre ei: “Inima noastra bate in armonie cu brumul mocnit al circuitelor integrate. Lampile si tranzistorii se aseaza in sistem cu o noua constiinta de sine in lumina energiei noastre. In vene ne curge de fiecare data curentul alternativ pe care il auzi trecand prin neoanele din inima orasului. Muzica este Alchimia noastra! Vocea face ca vidul sa vibreze iar in acel ecou sec ne regasim pe noi insine. De la dementa spatiala la statiile de metrou… construim… caramida cu caramida.

E clar. De la primul om pe luna pana la episcopul scientologiei nu a fost decat un pas. Unul mic pentru noi dar foarte mare pentru umanitate. Armstrong (Neil) ar fi trebuit sa cante in direct pentru receptoarele cu tub catodic ca pasarea lira. De mana cu Prunariu,

Jähn si Yuri Gagarin sa-si fi facut o trupa care sa le transforme idealurile stiintifice in decibeli. O mare voce a muzicii pop romanesti a cantat la un moment dat doar pentru cel de al treilea mileniu, tot ea a fost cea care a celebrat roadele subterane ale progresului. In acest context, noi ne intrebam daca progresul tehnologic ne stapaneste pe noi sau noi il stapanim pe el. Dupa cum spuneam… este clar. De la toate aceste lucruri pana la Pixels este doar un pas”.

Tags:

Leave a reply (we review all comments)