ROMANYEAH!

  • by

ROMANYEAH! ocupa Green Hours!

Proiect comisionat și susținut de ICR New York, ROMANYEAH! e interpretarea realității românești semnată de Cinty Ionescu, în cheie liberă. Artistul video a profitat de experiența dobândită ca VJ, combinând atât estetica montajului, cât și pe cea a performării live, prin cut-up și editare de sample-uri, improvizată pe moment. Astfel ROMANYEAH! în viziunea lui Cinty Ionescu poate înlocui oricând realitatea știrilor cu un statis atemporal lipsit de erorile de percepție ale situării exclusive în prezent. Rezultatul e compus din frame-uri atât ale unui (in)conștient colectiv cât și din snapshoturi dintr-un prezent continuu, atent colecționate și văzute din unghi subiectiv.

Cultivând contrastele evidente cât și pe cele subtile rezultate din simple juxtapuneri de cadre, ROMANYEAH! funcționează ca o oglindă a realității pe care o duce într-un “meta” deloc ușor de atins. Fără să fie colaje la prima mână dar nici academic aduse împreună, imaginile provenite din surse video digitale și analogice se instalează tiptil pe cortex, înlocuind factualitatea cu o poveste mai mare, din care fac parte organic atât privitorii, obiectivi, cât și actorii, subiecții atent (sur)prinși de ochiul critic.

Proiectul generează o călătorie vizuală şi muzicală într-o Românie imaginată de artistă în colaborare cu DJul, producătorul şi inginerul de sunet american Brennan Green. Acesta a creat un mix de muzică electronică inspirat de imaginile propuse de artista din România, integrând în designul muzical sample-uri de muzică românească: de la concerte clasice, muzică lăutărească sau folclorică până la cântece de petrecere din perioada interbelică, rock psihedelic românesc din anii 70 sau muzică electronică contemporană.

Cinty Ionescu a prezentat în această vară ROMANYEAH!, ilustrată sonor de Brennan Green într-o serie de live performance-uri la New York alături de Jeanann Dara la violă și la Stuttgart alături de Jonas Bolle, spoken word.

ROMANYEAH! debutează live în România pe 14 octombrie, în clubul bucurestean Green Hours, alături de Mandela Gajol (flaut, caval) în cadrul mișcării Occupy Green Hours. Intrarea este liberă.

OCCUPY GREEN HOURS este o platformă iniţiată de artiştii Green Hours cu scopul de a atrage atenţia asupra tentativei de preluare abuzivă a barului de la Green Hours de către societatea-fantomă ai cărei reprezentanţi, după un an şi jumătate de «colaborare», i-au făcut denunţ penal managerului Voicu Rădescu.

De aceea prietenii Green sunt aşteptaţi în spaţiul din Calea Victoriei 120 unde vom „ocupa” spaţiul cu piese de teatrul, concerte şi performance-uri pentru că Green Hours este al nostru, al tuturor celor care susţin cultura independentă în România.

Foarte important: vă rugăm să nu mai consumaţi nimic de la barul Green Hours – aceasta este forma noastră de protest faţă de cei care încearcă să îl îndepărteze pe Voicu Rădescu de la managementul Green Hours.

Mai multe detalii: http://occupygreenhours.wordpress.com

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.