Două luni până la NexT IFF!

  • by
Două luni până la NexT IFF!

Două luni până la NexT IFF!

Doar două luni mai despart publicul bucureștean de cel mai mare eveniment de scurtmetraj din țară! Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Film NexT va avea loc în București, în perioada 28 martie -1 aprilie. Anul acesta, NexT își așteaptă publicul cu filme noi, îndrăznețe și originale la Cinema Scala, și pentru prima dată, la Cinema Studio.

Seminariile NexT, prezentate de JTI, nu lipsesc nici de această dată din programul NexT și promit să aducă în Capitală profesioniști ai cinematografiei autohtone și internaționale. La cea de-a șasea ediție, seminariile NexT sunt dedicate regiei, sound-design-ului și în mod special distribuției de film și vor avea loc la cafeneaua Cărturești Verona.

Ca în fiecare an, agenda NexT cuprinde un program de competiție puternic și secțiunile tradiționale ale festivalului: Semaine internationale de la critique (secțiune paralelă a Festivalului de Film de la Cannes), Short Matters (scurtmetrajele nominalizate la Oscarurile Europene), Festival Friends/Prietenii Festivalului – prezentat de HBO, Și ei au fost NexT Generation și nu în ultimul rând, Cristi & Otto (program dedicat filmelor realizate de regizorul Cristian Nemescu și sound-designer-ul Andrei Toncu). Publicul cel mai tânăr va fi așteptat la programul NexT Kids cu o serie de surprize și filme selecționate special pentru el.
Prezentat în premieră anul trecut, programul Oscars Night revine și anul acesta la NexT cu scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film. În plus, NexT a pregătit spectatorilor două programe nou-nouțe care le vor provoca imaginația cu siguranță și care vor fi anunțate în curând.
Clipul de making-of al ediției NexT din 2011 poate fi vizionat accesând linkul: http://bit.ly/AtUSVd

De asemenea, NexT esta anul acesta co-organizatorul Întâlnirii anuale a producătorilor ACE. Asociația ACE (Ateliers du Cinéma Européen) a fost creată ca un program de training și centru de dezvoltare profesională foarte selectiv pentru producătorii de film europeni independenți. Întâlnirea anuală a producătorilor ACE, care va avea loc anul acesta la București, este cel mai important eveniment pentru membrii ACE. Acesta s-a consacrat ca o ocazie extraordinară de socializare și de creare de noi relații profesionale pentru producătorii ACE în căutare de co-producători pentru proiectele lor viitoare.

Abonamentele pentru proiecțiile din cadrul Festivalului Internațional de Film NexT vor fi puse în vânzare de la începutul lunii februarie prin rețeaua TicketFan.

Festivalul Internaţional de Film NexT se desfăşoară și în 2012 sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. Activităţile Societăţii Culturale NexT se încadrează în “Viziunea pe 30 de ani pentru România” a Casei Regale.
Festivalul Internațional de Film NexT beneficiază și în acest an de sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, și al Institutului Cultural Român.

Leave a reply (we review all comments)