PINA – acum disponibil si pe DVD

  • by
PINA - acum disponibil si pe DVD

PINA - acum disponibil si pe DVD

Parada Film a lansat pe DVD filmul PINA, în regia lui Wim Wenders. DVD-ul este disponibil în lanțul de librării Cărturești, la Librăria Engleză Anthony Frost și la The Place Concept Store. Acesta conține și trailerul filmului, galerie foto și o parte din testimonialele ce au făcut parte din campania de promovare a filmului “Tu ce faci din 9 septembrie?”.

La începutul lunii decembrie, producția PINA a câștigat premiul ARTE pentru cel mai bun documentar oferit de Academia Europeană de Film. De asemenea, PINA este câștigătorul premiului pentru cel mai bun documentar german la Dokville și al Marelui Premiu la 3D Festival din Paris. În plus, producția este propunerea Germaniei la Premiile Oscar pentru categoria “cel mai bun film străin” și se regăsește pe lista scurtă a nominalizărilor la secțiunea documentar.

Așa cum este prezentat de regizorul Wim Wenders, PINA este un film pentru Pina Bausch, una din cele mai importante și apreciate coregrafe ale dansului contemporan. Filmat cu trupa de dans Tanztheater Wuppertal Pina Bausch, producția ilustrează revoluționara și originala artă a marii coregrafe germane care a murit în vara anului 2009.

Trailerul oficial al filmului poate fi vizionat accesând linkul:
https://www.youtube.com/watch?v=XVM0WYStZiQ

Leave a reply (we review all comments)