Evadarea

Lara a început să bea la 25 de ani. Azi, la 45, încearcă să se elibereze de dependenţa alcoolului.

Text: ANDREEA VASILE

În curtea centrului pentru persoanele dependente de alcool, Aliat, din zona Piaţa Rosetti, Lara stă pe un scaun. În preajmă sunt 6 pisici negre. Unele dorm, altele se plimbă. Îşi aprinde o ţigară şi trage fumul adânc în piept ca şi când, odată cu expiraţia, ar urma să iasă din ea şi primele cuvinte. „Am 10 zile de când nu mai beau”, spune, dintr-o dată, femeia care în ultimii 9 ani şi 9 luni nu a avut mai mult de 3 zile consecutive în care să nu bea. Vrea ca din povestea ei să înveţe şi alţii. De aceea s-a hotărât să vorbească.

*

Tatăl Larei bea. A băut toată viaţa. Aşa cum au făcut-o şi rudele, şi prietenii lui, femei şi bărbaţi deopotrivă. Poveştile cu care Lara a crescut sunt despre soţi alcoolici care îşi bat nevestele. Mama ei nu bea şi s-a luptat mereu cu dependenţa tatălui. Şi azi, la 74 de ani, încă speră că soţul va renunţa la alcool. „Chiar dacă mama ne-a apărat, ne-a dat în schimb tristeţea, depresia şi nefericirea din viaţa ei”, povesteşte Lara care mai are trei surori şi un frate. „Când tata întârzia acasă, ştiam că o să vină beat. Începeam să strângem cuţitele, lingurile şi alte obiecte cu care ne-ar fi putut răni. Apoi stăteam aliniaţi şi când venea, nimeni nu mişca în front”, îşi aminteşte Lara, pentru care fiecare episod de beţie al tatălui era urmat de grija mamei care îi făcea ceaiuri şi care „îl ţinea pe linia de plutire, sacrificându-şi propria fericire.” În urmă cu o lună de zile, Lara a vorbit cu amândoi părinţii şi le-a cerut iertare pentru greşelile pe care le-a făcut. Gestul a fost un pas necesar în tratamentul terapeutic pe care îl urmează ca să renunţe la dependenţa de alcool. „Tata nu e vinovat că a băut. A fost un copil orfan, iar din familia care l-a crescut, asta a învăţat. Mama nu a crezut că o să reziste alături de el 50 de ani. Când s-au luat, mama era la a treia căsătorie. Primul ei soţ murise, iar al doilea era, ca şi tata, alcoolic. Dar cred că din dragoste a rămas alături de el. Din iubire pentru el le-a îndurat pe toate şi ne-a ocrotit pe noi. Aşa că eu le mulţumesc amândurora.” Lara face o pauză lungă. Deschide gura, parcă pentru a mai spune ceva, dar sunetul care se aude e asemănător unui suspin care, în loc să iasă din ea, pare că este înghiţit. În cele din urmă continuă: „Mama nu a ştiut să se ocupe de partea noastră sufletească. Şi ea a fost orfană şi nu a primit nimic pe partea emoţională. N-a ştiut ce să dea mai departe sau cum să facă asta.”

În liceu, Lara l-a cunoscut pe primul soţ. După absolvire, s-au căsătorit. Lara avea 19 ani şi mama s-a împotrivit măritişului pentru că „băiatul e beţiv şi curvar şi tu viaţă cu el n-o să duci.” Fata era îndrăgostită aşa că nu a ascultat-o şi timp de jumătate de an nu a mai vorbit cu mama. Curând, căsnicia s-a transformat în coşmar. „Mi-a făcut creierii praf”, rezumă Lara cei 6 ani alături de soţ în urma cărora a rămas cu o fiică, azi în vârstă de 22 de ani, şi cu amintiri dureroase. „Mă ducea la oglindă şi îmi spunea: «Uite ce frumos sunt eu şi uite cum arăţi tu! Nu ai sâni, ai păr pe faţă, cine crezi că se uită la tine?»” O altă obsesie a bărbatului era că Lara îl înşală, deşi „eu nici măcar curaj să mă uit la alt bărbat nu aveam.” Într-una dintre dăţi, i-a turnat ţuică pe gât crezând că, dacă o îmbată, o să recunoască cine este celălalt bărbat cu care umblă. Altă dată, când Lara îl aştepta acasă aranjată şi parfumată, el a venit şi când a văzut-o, i-a strigat „Curvo!”, apoi i-a tras o palmă. Ea s-a lovit de perete şi a căzut, iar el s-a dus la culcare. „M-am dus la baie şi m-am uitat în oglindă. Mi-a fost aşa de îngrozitor de milă de mine“, spune Lara, care caută în geantă un pachet cu şerveţele ca să îşi şteargă ochii. În nopţile în care el încerca să facă sex cu ea, deşi nu putea, femeia alegea o metodă extremă pentru a se elibera de atingerile „care mă făceau să vomit“: „Cumpăram fenobarbital şi, în timp ce era peste mine, îi făceam injecţie ca să mă lase în pace, să dorm, să doarmă şi el.“ A decis să divorţeze când, într-una dintre nopţi, soţul a venit acasă împreună cu un prieten. Era un lucru obişnuit să facă asta. A trezit-o pe Lara să le facă de mâncare şi, pe când femeia trebăluia în bucătărie, l-a auzit spunându-i tovarăşului de pahar: „Nevasta mea e bună. Orice aş face, mă iartă.“ Atunci a hotărât că nu mai poate să trăiască astfel, că nu va avea spiritul de sacrificiu al mamei. În plus, avea un copil de care trebuia să aibă grijă şi pe care nu voia să-l traumatizeze. A înaintat cererea de divorţ. Însă la ultima înfăţişare în faţa judecătorului, Lara a acceptat să se reîmpace cu soţul, pentru că nu concepea să se culce cu un alt bărbat. Când era copil i se spusese că o femeie care se culcă cu mai mulţi bărbaţi e curvă. A urmat un alt an de coşmar în care el îi spunea: „Ce ai crezut tu? Că găseşti un altul mai bun decât mine? Vezi că nu mă poţi lăsa?” La 24 de ani, a înaintat o nouă cerere de divorţ. De data aceasta a fost pe cont propriu pentru că părinţii, care prima dată o susţinuseră, şi-au retras dezamăgiţi suportul după ce ea a ales să se întoarcă la soţ. Toate celelalte trei surori ale Larei sunt măritate cu bărbaţi alcoolici.

*

În blocul în care locuia, Lara avea mai multe vecine cărora le lăsa, din când în când, copilul. Împreună cu ele a început să bea pentru prima dată, deşi până atunci nu pusese gura pe alcool pe care îl considera cauza tuturor relelor din viaţa ei. „Beam cu ele. Pe urmă am început să beau în fiecare zi, singură, acasă. Beam din toate, dar preferata mea era berea. Îmi aduceam aminte de gustul ei de când eram copil şi mergeam la cârciumă şi rudele puneau sare pe marginea halbelor grele şi îmi dădeau să beau”, încearcă Lara să explice alegerea făcută. La 29 de ani, după 4 ani în care a băut în fiecare zi, femeia, la vremea respectivă asistent medical, s-a dus la un medic internist din spitalul în care lucra şi a recunoscut că are probleme cu alcoolul: „A fost prima dată când am cerut ajutor. Medicul mi-a pus perfuzii şi mi-a dat un tratament pentru ficat.” Apoi, Lara nu a mai băut timp de jumătate de an pentru că aflase că este însărcinată cu cel de-al doilea soţ şi „muncisem mult ca să am copilul.” Însă în luna a 6-a de sarcină, femeia a băut un pahar cu bere. Şi nu s-a mai oprit. Poate din cauza tristeţii, poate din cauza amintirilor sau poate din cauza singurătăţii. Deşi recăsătorită, nu avea parte de căldura conjugală la care râvnise în tot acest timp pentru că soţul ei, de profesie marinar, era mai mult plecat. La 7 luni de sarcină, după o băută zdravănă, a născut. „Era să-l omor”, povesteşte plângând Lara. Cel de-al doilea copil e băiat şi are azi 12 ani. Soţul l-a văzut pentru prima dată când avea 8 luni pentru că atunci când s-a născut era pe mare.

*

La 24 de ani, după ce a divorţat prima dată, Lara s-a apucat de facultate, Psihologia, dar s-a lăsat de ea după un an. După ce a născut al doilea copil, a început studiile la Drept, apoi a făcut un master la Medicină. Acum are propria afacere. Deşi pe plan profesional lucrurile i-au mers bine, crede că ar fi putut să realizeze şi mai multe dacă n-ar fi fost lupta cu alcoolul care a făcut-o „să aibă o viaţă mincinoasă”, pentru că ascundea, faţă de toată lumea, realitatea a ceea ce trăia, făcea şi simţea. „Berea era prietena mea cea mai bună şi când beam nu mai eram singură. Încet, încet a început să-şi ceară drepturile. Până în final, preţul e viaţa”, explică Lara care obosită să mai ascundă aparenţele, a început să bea tot mai mult, până în ziua în care s-a gândit, pentru prima dată, la sinucidere. „Emoţional, totul era din ce în ce mai prost: relaţiile cu copiii mei, relaţia cu soţul, cerinţele celor din jur erau tot mai mari, capacitatea mea de-a le face faţă tot mai mică, aveam 41 de ani, dar n-aveam înţelepciunea vârstei. Alcoolul îmi întreţinea depresia, depresia întreţinea consumul de alcool, eram într-un circuit din care nu puteam ieşi. Dependenţa mea era ca o gripă de care nu poţi să scapi”, povesteşte Lara al cărei unchi a murit anul trecut după ce, la vârsta de 40 de ani, a hotărât că nu mai vrea să trăiască şi s-a sinucis încet, dar sigur, prin consum excesiv de alcool.

*

Cu toate că sunt 10 zile de când nu mai bea, Lara se gândeşte în continuare la alcool: „În fiecare zi am vrut să beau, în unele mai mult, în altele mai puţin, dar sunt pe drumul cel bun şi nu sunt singură.” De peste 20 de ani, îşi scrie gândurile într-un jurnal, iar asta a ajutat-o nu numai să revină asupra anumitor evenimente pe care, sub consilierea terapeutului, să şi le explice, dar şi să şi le amintească pentru că, în timp, „anumite lucruri le-am uitat. Neuronii mei nu mai sunt chiar bine”, spune Lara, şi-n vocea ei se simte deopotrivă vinovăţie şi optimism. De când nu mai bea, e nevoită să se confrunte cu stările prin care trece: supărare, tristeţe, regret. Toate sunt greu de dus. Cel mai greu de dus este faptul că dependenţa de alcool a determinat-o pe fiica ei să fugă de acasă la 16 ani şi să se căsătorească la 17. Azi, Lara este bunica unui nepoţel de 10 luni. „Povestea continuă…”, concluzionează amar, cu regretul că, fără să vrea, a preluat modelul mamei; i-a asigurat fiicei nevoile primare, dar emoţional „am nimicit-o. Şi ea a fugit.” Nici confruntarea cu soţul nu a fost uşoară, dar „e un om minunat. Mi-a zis: «Dacă ai ştii ce grea a fost viaţa cu tine!» Ştiu asta şi fără să-mi fi spus. Cred că suntem încă împreună datorită meseriei lui.” Băiatul a fost cel mai înţelegător. „Zilele trecute mi-a spus «Am observat că nu mai bei» şi l-am întrebat: «Cum te simţi?» «Mai bine», mi-a spus el. «Mai în siguranţă?», am insistat eu. «Nu mă întreba mai mult», mi-a răspuns.” Departe de alcool, limpezirea minţii i se pare Larei un miracol în care viaţa e mai frumoasă, iar oamenii mai buni şi mai înţelegători. „Trebuie să mă iert. Dacă nu mă iert eu pe mine, nu rezolv nimic. Asta e greu. Că şi dacă mă iert, consecinţele faptelor mele nu dispar. Iertarea nu vine aşa…”, spune Lara pentru care cea mai mare dorinţă este ca fiica ei să aibă din nou încredere în ea. „ Poate într-o zi o să mă ierte, dar acum trebuie să am răbdare, să îi dovedesc că m-am schimbat, să fiu un sprijin pentru ea. Dar întrebarea care rămâne este: eu o să pot să mă iert?”
*

Mihai Bădică, psihoterapeut şi coordonator al Centrului Aliat din Bucureşti, spune că în România sunt aproximativ 2 milioane de persoane care consumă alcool în exces, iar tendinţa de consum e ascendentă. În cazul femeilor consumatoare de alcool, problemele sunt mai numeroase decât în cazul bărbaţilor. Astfel, rata mortalităţii în rândul femeilor care beau este cu 50% până la 100% mai ridicată decât rata mortalităţii în rândul bărbaţilor care beau.

Dacă ştii pe cineva care are un consum problematic de alcool sau care suferă din cauza consumului problematic de alcool al altora, recomandă-i Centrul de tratament gratuit şi multidisciplinar ALIAT: www.alcocentru.ro.